Antena 3 CNN Actualitate Locale Şeful IPJ Mehedinţi a dat examen pentru funcţia de adjunct şi a picat cu nota 1

Şeful IPJ Mehedinţi a dat examen pentru funcţia de adjunct şi a picat cu nota 1

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 22:59 05 Apr 2023 Modificat la 20:11 06 Apr 2023

Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți a participat, pe data de 30 martie, la concursul organizat de Inspectoratul General al Poliției Române, pentru ocuparea funcției de adjunct al instituției pe care o conduce. 

Deși a fost singurul candidat care s-a prezentat la examen, comisarul-șef Costin Tuică a obținut nota 1 la concurs.

Costin Tuică ocupă postul de inspector-șef, prin împuternicire, din luna februarie a acestui an, iar înainte de a avea această poziție, polițistul a ocupat postul de adjunct al Poliției Mehedinți.

De asemenea, Tuică a deținut, anterior, funcția de șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mehedinți.

Citește și: Șofer de autocamion, prins de polițiști când fura combustibilul din vehicul. Cum și-a explicat gestul

Conform anunțului postat pe site-ul Poliției Române, candidatul poate depune o contestație în termen de 24 de ore de la afișarea notei.

Etichete: mehedinti concurs
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole