Reprezentanţii Partidului Social Democrat (PSD) au ţinut şedinţă pentru a stabili strategia pe care o vor urma în privinţa rotativei guvernamentale.
PSD cere respectarea protocolului de guvernare care prevede că rotaţia premierilor va avea loc la sfârşitul lunii mai.
E posibil, spun cei din conducerea PSD, să fie amânat cu câteva zile sau să fie preluat cu câteva zile mai devreme, în funcţie de tranşa a treia de finaţare din Fonduri Europene (Fonduri PNRR).
Rămân în continuare pe ideea că această rotaţie a premierilor va avea loc la sfârşitul lunii mai şi exclud o prelungire a situaţiei actuale. Mai exact, liderii PSD asigură că Executivul nu va fi condus de un premier PNL după luna mai.
În schimb, în momentul de faţă, în şedinţă a fost analizat ce se va întâmpla inclusiv cu planul naţional de redresare şi rezilienţă, cum sunt îndeplinite jaloanele, cum au reuşit miniştrii social-democraţi să-şi îndeplinească aceste puncte, repere din planul naţional de redresare şi rezilienţă, în special pentru că în perioada următoare trebuie trecut jalonul privind eliminarea pensiilor speciale.
Citeşte şi: Marcel Ciolacu îi răspunde lui Klaus Iohannis: "Nu putem fi pompieri la nesfârșit!"
Surse din cadrul partidului spun că raportul Băncii Mondiale nu ar fi unul favorabil proiectului de lege care a fost deja trecut prin Guvern.
Sunt cerute noi modificări în proiectul de lege, atât în ceea ce priveşte pensiile militare, dar şi în ceea ce priveşte pensiile magistraţilor.
PNL ia în calcul renegocierea de la zero a ministerelor
Partidul Naţional Liberal (PNL) are, de asemenea, planul făcut în privinţa rotativei guvernamentale.
Liberalii sunt decişi să ceară renegocierea de la zero a tuturor ministerelor, dacă PSD nu va respecta protocolul semnat la formarea coaliţiei.
Rotativa guvernamentală ar putea întâmpina situaţia în care deşi există acordul care pe dta de 25 mai să fie schimbat premierul de la PNL cu un reprezentant PSD, este foarte posibil ca acest luctru să nu se întâmple din cauza contextului extern geo-politic dintre Rusia şi Ucraina şi în funcţie de acest lucru să fie o amânare la acest capitol.
Surse politice afirmă faptul că cel mai probabil PNL va renegocia şi Ministerele, deşi în acest moment ar trebui ca cele două partide să facă schimb cu doar două ministere, în afară de cele discutate anterior.
Mai exact, Ministerul Transporturilor și Ministerul de Finanțe ar trebui să treacă la social-liberali după rocada guvernamentală.