Antena 3 CNN Politică Şedinţă de urgenţă în biroul şefului PSD, Marcel Ciolacu

Şedinţă de urgenţă în biroul şefului PSD, Marcel Ciolacu

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 13:30 04 Feb 2020 Modificat la 13:30 04 Feb 2020

Potrivit informaţiilor Antena 3, cel puţin doi parlamentari PSD ar urma că treacă la PNL, ceea ce ar schimba calculele pentru moţiunea de cenzură, dacă această ar fi votată miercuri.

Astfel, PSD ar avea 235 de parlamentari pe care ar fi siguri că votează moţiunea, dar ar fi la limită.

Emoţii au şi liberalii, pentru că dacă moţiunea trece, guvernul pică, iar PNL ar merge spre anticipate, alegeri dorite de preşedintele Klaus Iohannis.

PSD nu a venit marţi la şedinţa Birourilor reunite, unde urma să se stabileasca data votului de moţiune.

Şedinţa pentru moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a fost amânată, marţi, zi în care trebuie fixată data şi ora la care să fie votată moţiunea.

Iniţial, se ştia că social-democraţii vor ca moţiunea să fie votată miercuri, pentru a profita de faptul că, în acest moment, ar avea voturile necesare pentru demiterea Guvernului. Însă, PSD nu s-a prezentat la şedinţa de marţi.

Citiţi şi Negocieri de ultim moment pentru moţiune. Cine înclină balanţa pentru demiterea Guvernului

Pe cine va propune PSD ca premier, dacă trece moţiunea

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole