Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, Strategia naţională în domeniul tehnologiilor cuantice (SNTC) pentru perioada 2024-2029.
"SNTC propune aducerea tehnologiilor cuantice la nivelul de aplicabilitate şi contribuţia la dezvoltarea unei lumi mai bine conectate şi mai sigure prin intermediul acestor tehnologii revoluţionare, precum şi consolidarea poziţiei României ca lider în domeniul inovării şi tehnologiei cuantice. Astfel, se propune crearea cadrul naţional privind dezvoltarea tehnologiilor cuantice în vederea valorificării oportunităţilor oferite de acestea. Strategia vizează inclusiv impulsionarea mediului de afaceri naţional şi atragerea de expertiză şi fonduri externe, ambele având capacitatea de a asigura dezvoltarea tehnologică şi economică a României în domeniul tehnologiilor cuantice", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Proiect de ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare
Executivul va aproba şi un proiect de ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.
Prin proiectul de act normativ se propune derogarea de la mai multe articole din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale astfel încât unităţile administrativ-teritoriale să poată garanta împrumuturi de la bănci comerciale sau alte instituţii de credit pentru obţinerea de către operatorii care au calitatea de producători de energie termică aflaţi în subordinea UAT a finanţării necesare achiziţiei de gaze naturale pentru asigurarea funcţionării sistemului de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat în sezonul rece 2024-2025, conform notei de fundamentare.
De asemenea, pentru unităţile administrativ-teritoriale care au calitatea de operator de serviciu de alimentare cu energie termică se instituie posibilitatea de a contracta împrumuturi de la instituţiile de credit, pentru achiziţia de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2024-2025, prin derogare de la prevederile aceloraşi articole din Legea nr.273/2006 şi de la un articol din Legea nr. 417/2023 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar pe anul 2024.
Suplimentarea bugetului pentru investiții în învățământul superior
Guvernul va aproba şi un proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei cu 40.000.000 de lei pentru realizarea de investiţii în infrastructura de învăţământ superior, respectiv în spaţii de învăţământ şi de cazare.
Printr-o altă hotărâre va fi suplimentat şi bugetul Ministerului Transporturilor cu suma de 10.659.000 de lei în vederea reabilitării şi modernizării spitalelor CF din Timişoara şi Sibiu.
Calendarul acţiunilor din perioada electorală va fi aprobat
Guvernul va aproba, tot prin hotărâre, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024.
În analiza Executivului se va afla şi un proiect de hotărâre privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parlamentare.
Executivul va analiza şi un proiect de hotărâre pentru stabilirea specificaţiilor tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice colectate potrivit dispoziţiilor Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, a măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi confidenţialităţii acestora, a procedurii de prelevare a impresiunilor digitale, a cerinţelor privind calitatea şi standardele tehnice pentru amprente şi imaginea facială, a formei şi conţinutului, specificaţiilor tehnice şi elementelor de siguranţă ale cardului de cetăţenie română, a procedurii de eliberare a cardului de cetăţenie română, precum şi declararea pierderii, furtului şi deteriorării acestuia.
Guvernul urmează să aprobe prin memorandum negocierea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Austria privind mormintele şi operele comemorative de război.