Antena 3 CNN Actualitate Sectorul 4 al capitalei rămâne fără apă caldă, din cauza unei avarii majore. Termoenergetica București anunță cel puțin 3 zile de reparații

Sectorul 4 al capitalei rămâne fără apă caldă, din cauza unei avarii majore. Termoenergetica București anunță cel puțin 3 zile de reparații

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 12:54 26 Iul 2023 Modificat la 12:55 26 Iul 2023

În perioada 26-28 iulie 2023, se va sista furnizarea agentului termic pentru apă caldă, către toate punctele termice din Sectorul 4.

"Conducta Magistralei 3 Sud a fost pusă în funcțiune în anul 1968, această zonă de rețea având 55 de ani de funcționare.

În paralel cu lucrările de remediere a avariei, se fac verificări și lucrări pregătitoare pentru reabilitarea acestei magistrale, pe tronsonul cuprins între CTE Sud și Căminul Releului (strada Releului), lucrare programată pentru începere în cursul acestui an.

De asemenea, se efectuează lucrări pregătitoare pentru înlocuirea instalației din căminul Releului.

Citește și: Compensații și despăgubiri pentru lipsa căldurii și a apei calde: FACIAS oferă sprijin juridic tuturor asociațiilor de proprietari afectate

Menționăm faptul că atât tronsonul, cât și căminul mai sus menționate sunt foarte importante pentru asigurarea tranzitului de agent termic între Sectorul 4 și Sectoarele 3 și 2.

Vă reamintim faptul că în toată perioada efectuării reviziei la CTE Progresu, punctele termice din Sectorul 4 sunt alimentate din CTE Sud.

Este important de subliniat că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor.

Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren.

Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operațiuni, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere", a anunțat compania într-un comunicat de presă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole