Antena 3 CNN Actualitate Spitalele din Capitală nu mai au niciun loc la ATI! Secțiile de Terapie Intensivă funcționează în regim de criză

Spitalele din Capitală nu mai au niciun loc la ATI! Secțiile de Terapie Intensivă funcționează în regim de criză

Anita Lăsculescu
2 minute de citit Publicat la 08:00 20 Noi 2020 Modificat la 08:00 20 Noi 2020

Secțiile ATI funcționează în regim de criză peste tot. 1.131 de pacienți sunt internați acum la Terapie Intensivă, iar situația este critică în toate secțiile din țară. Fiecare pat în plus este o viață câștigată în lupta cu virusul. 

Pentru că nu a mai fost niciun loc liber într-un spital din Capitală sau în apropiere, 5 pacienți în stare gravă au fost transferați de urgență, cu o aeronavă Spartan, care a zburat pe ruta Bacău-Iași-Suceava.

”Obligația noastră este ca toți pacienții care au nevoie de tratament în secțiile de Terapie Intensivă, să le identificăm locuri pentru a putea fi tratați. Noi asigurăm tratarea pacienților care au nevoie de internare în secțiile de Terapie Intensivă pentru că numărul cazurilor nu este distribuit în conformitate cu numărul paturilor libere de la Terapie Intensivă și atunci unde sunt paturi libere, acolo transferăm pacienți”, spunea Ludovic Orban. 

Săptămâna următoare, capacitatea ATI pentru bolnavii cu SARS CoV-2 din București va crește cu 30 de locuri, puse la dispoziție de un spital privat. Alte 12 spitale din țară au fost transformate parțial sau total în unități medicale suport COVID. Este singura soluție găsită până acum de autorități. 

Coronavirus în România, 19 noiembrie 2020. Peste 10.000 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

Până ieri, 19 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 393.851 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  269.590 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.108 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.334 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până ieri, 9.596 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Coronavirus în România, 19 noiembrie 2002. 167 de decese în ultimele 24 de ore

În intervalul 18.11.2020 (10:00) – 19.11.2020 (10:00) au fost raportate 167 de decese (91 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 59 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu a fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.447.

Etichete: ati criza
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole