În zilele toride de vară, aerul condiţionat le face viaţa mai uşoară oamenilor. Înainte de 1989 însă, această soluţie nu exista: în ţară nu se produceau astfel de aparate şi nici nu se importau. Cu toate acestea, Nicolae Ceauşescu nu suferea niciodată din cauza căldurii.
Sala Palatului avea un sistem de aerisiri, dar la şedinţele la care participa fostul lider comunist, sistemul era oprit, pentru că dicatatorul se temea de microbi sau de contaminare radiologică, scrie ziarulnational.md.
Totuşi, temperatura era mai scăzută decât în alte spaţii publice, pentru că sistemul de aerisire funcţiona până la venirea lui Ceauşescu în Sală.
Şi în birourile conducerii PCR era menţinută o temperatură confortabilă în timpul verii. Acolo exista un mecanism simplu şi eficient, prin care erau răcorite camerele de la Consiliul de Stat.
Instituţiile importante aveau generatoare electrice şi puţuri de alimentare cu apă, pentru situaţiile în care reţeaua publică ar fi fost afectată. Vara, în calorifere, era pompată apă din puţ, la 9-10 grade Celsius.