Antena 3 CNN Actualitate Social Secretele morții lui Corneliu Zelea Codreanu. Cum a murit de fapt șeful Legiunii

Secretele morții lui Corneliu Zelea Codreanu. Cum a murit de fapt șeful Legiunii

1 minut de citit Publicat la 12:11 08 Sep 2016 Modificat la 12:11 08 Sep 2016

În urmă cu 78 de ani, Corneliu Zelea Codreanu, alături de alţi 13 legionari, a fost omorât într-o pădure de la marginea Capitalei. Liderul legionarilor a fost ştrangulat în drum spre închisoare. Misterul asasinării sale a fost dezbătut de numeroşi istorici, scrie adevarul.ro.

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la data de 13 septembrie 1899, la Huşi, fiind cunoscut în istorie drept liderul cel mai important al Mişcării Legionare. Acesta a urmat cursurile Şcolii Militare de Infanterie de la Botoşani, iar în anul 1919 a aderat la Garda Conştiinţei Naţionale, Corneliu Zelea Codreanu declarându-se în tinereţe anticomunist. „Căpitanul”, aşa cum i se adresau legionarii, a fost admis în anul 1922 la Faculatea de Drept din Iaşi, însă a fost exmatriculat în scurt timp deoarece a protestat împotriva universităţii pe motiv că la începerea anului universitar nu a fost ţinută tradiţionala slujbă religioasă. După exmatriculare, Zelea Codreanu a plecat în Germania, unde a participat la câteva mitinguri organizate de Hitler, fiind fascinat de doctrina nazistă. Întors acasă, în anul 1927, acesta înfiinţează mişcarea Legiunea Arhangelului Mihail, patru ani mai târziu devenind deputat de Neamţ. Legiunea înfiinţată de Corneliu Zelea Codreanu promova ortodoxismul naţional, Căpitanul dorind totodată să transforme România într-un stat fascist. În anul 1933, Codreanu a întemeiat partidul „Totul pentru Ţară”, ca expresie politică a Mişcării Legionare.

Mai multe, pe adevarul.ro.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole