Antena 3 CNN Externe Secretarul general al ONU cere fonduri pentru Afganistan: "O catastrofă umanitară se conturează"

Secretarul general al ONU cere fonduri pentru Afganistan: "O catastrofă umanitară se conturează"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 22:07 31 Aug 2021 Modificat la 22:07 31 Aug 2021

Potrivit CNN, Guterres și-a exprimat îngrijorarea profundă cu privire la ceea ce a spus că este „adâncirea crizei umanitare și economice” din Afganistan, dup ce țara a intrat în ceea ce el a numit „o nouă fază”.

"Astăzi, aproape jumătate din populația Afganistanului - 18 milioane de oameni - are nevoie de asistență umanitară pentru a supraviețui.", a declarat Guterres, citat de CNN.

Acesta îndeamnă statele membre ONU, "să furnizeze o finanţare adecvată, suplă şi completă" în favoarea populaţiei afgane care este, potrivit lui, "în ora sa cea mai întunecată".

"I-am îndemnat să contribuie la garantarea faptului că lucrătorii umanitari dispun de finanţare, de acces la garanţii judiciare de care au nevoie pentru a rămâne şi a transporta acest ajutor", a adăugat acesta în comunicatul său.

"Un afgan din trei nu ştie de unde va veni viitoarea masă", a precizat Antonio Guterres, subliniind că peste jumătate dintre copiii mai mici de cinci ani vor suferi de foame în anul următor.

"Mai mult ca niciodată, copiii, femeile şi bărbaţii din Afganistan au nevoie de solidaritatea comunităţii internaţionale", a insistat el.

Fără a-i menţiona pe talibani, secretarul general al ONU face apel la "toate părţile să faciliteze un acces umanitar sigur şi fără obstacole la provizii vitale şi esenţiale, precum şi pe cel al lucrătorilor umanitari - bărbaţi şi femei".

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole