"Nu voi intra în detaliile despre informaţiile noastre secrete, dar ce pot spune este că nu avem niciun motiv să nu credem informaţiile transmise de diferite capitale aliate ale NATO", a afirmat Stoltenberg la Bruxelles, înaintea unor discuţii cu miniştrii de externe din UE.
"Ele şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu informaţiile care indică faptul că avionul ar fi fost doborât de sistemele de apărare antieriană iraniene", a adăugat el.
Avionul Boeing al companiei Ukraine International Airlines s-a prăbuşit miercuri la două minute de la decolarea de pe aeroportul internaţional din Teheran, cu destinaţia Kiev. În catastrofă au murit toţi cei 176 de oameni aflaţi la bord, în majoritate cetăţeni iranieni şi canadieni, dar şi 11 ucraineni.
Prăbuşirea a survenit la scurt timp după tirurile cu rachete executate de Iran împotriva unor baze utilizate de armata americană în Irak.
Canada, Statele Unite şi Marea Britanie au transmis că dispun de indicii că zborul 752 al Ukraine International Airlines ar fi putut fi doborât cu o rachetă, în mod accidental, de Iran, însă Teheranul respinge această ipoteză şi a solicitat furnizarea informaţiilor în acest sens comisiei de anchetă.