Antena 3 CNN Actualitate Secretarul general adjunct al Comisiei Europene: Ridicarea MCV nu se va întâmpla în acest an

Secretarul general adjunct al Comisiei Europene: Ridicarea MCV nu se va întâmpla în acest an

1 minut de citit Publicat la 16:55 12 Ian 2017 Modificat la 16:55 12 Ian 2017

Ridicarea MCV nu se va întâmpla în acest an, a declarat, joi, la Parlament, secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou, precizând că renunţarea la acest mecanism depinde de ceea ce vor face Guvernul şi Parlamentul şi ca reformele realizate să fie sustenabile şi ireversibile, scrie news.ro.

Mishou Paraskevi a precizat că vizita sa de acum are drept scop să vadă noul Guvern şi noul Parlament. Oficialul CE a susţinut că, în ultimii zece ani, s-au înregistrat progrese, dar trebuie ca acestea să continue. Ea a mai spus că MCV nu va fi ridicat anul acesta.

”MCV nu va fi ridicat anul acesta. Urmează să prezentăm raportul pe 2016 şi vom rămâne deschişi cooperării şi pentru anul viitor. Dar, în acest an, aşa cum am spus, nu se va întâmpla (ridicarea MCV – n.r.). Raportul este deja gata. Paşii următori depind de ceea ce am spus. Am venit aici pentru a transmite mesajul că dorim o cooperare strânsă care să ducă la ridicarea MCV, dar acest lucru depinde de ceea ce Guvernul şi Parlamentul vor face, depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor stabilite şi că reformele făcute sunt sustenabile şi ireversibile. Cred că am ajuns la un acord de a lucra împreună pentru a realiza aceste obiective”, a afirmat secretarul general adjunct al Comisiei Europene, după întâlnirea cu reprezentanţii conducerii Parlamentului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole