Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Secretarul de Stat american Antony Blinken: "Dacă Rusia este hotărâtă să urmeze calea diplomaţiei vom oferi toate ocaziile"

Secretarul de Stat american Antony Blinken: "Dacă Rusia este hotărâtă să urmeze calea diplomaţiei vom oferi toate ocaziile"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:46 17 Feb 2022 Modificat la 20:46 17 Feb 2022

Acesta a spus că dacă Rusia este hotărâtă să urmeze calea diplomaţiei, SUA va oferi toate ocaziile pentru a-şi demonstra acest angajament.

"În calitate de diplomaţi ai naţiunilor noastre avem responsabilitatea să facem toate eforturile pentru ca diplomaţia să iasă câştigătoare. Să nu rămână nicio cale a diplomaţie neexplorată.

Dacă Rusia este hotărâtă să urmeze această cale a diplomaţiei vom oferi toate ocaziile pentru a-şi demonstra acest angajament. Nu am nicio îndoială că răspunsul la spusele mele de astăzi vor fi mai multe discuţii din partea guvernului rus (...). Guvernul rus poate anunţa astăzi fără echivoc că Rusia nu va invada Ucraina.

Poate să transmită acest mesaj clar şi apoi poate să demonstreze trimiţându-şi trupele, tancurile, avioanele înapoi la bazele lor şi trimiţând diplomaţii la masa negocierilor.

În zilele care urmează, lumea îşi va aminti de acest angajament sau de refuzul de a-şi lua acest angajament", a spus Antony Blinken.

"Rusia a comasat mai mult de 150.000 de trupe în jurul graniţelor Ucrainei, În Rusia, Belarus, în Crimeea ocupată. Rusia spune că reduce numărul acestor forţe.

Noi nu vedem întâmplându-se acest lucru pe teren. Informaţiile noastre indică clar că aceste forţe, inclusiv forţe terestre, avioane, nave, se pregătesc să lanseze un atac asupra Ucrainei în zilele care urmează", a mai spus Antony Blinken.

Potrivit Reuters, Blinken a mai declarat că Rusia se pregăteşte să fabrice un pretext pentru o invazie în Ucraina care ar putea include un atac real sau fals cu arme chimice.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole