Antena 3 CNN Emisiuni Exces de putere Antony Blinken: "Putin va suporta costuri şi mai mari"

Antony Blinken: "Putin va suporta costuri şi mai mari"

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 21:42 04 Mar 2022 Modificat la 21:42 04 Mar 2022

Antony Blinken a declarat că sancțiunile dure aplicate Rusiei sunt luate pentru a opri mașina de război a lui Vladimir Putin și nu împotriva poporului rus.

"Facem aceste lucruri nu pentru că ne-am opune ruşilor. Regretăm că milioane de ruşi vor suferi din cauza deciziilor periculoase luate de un mic cerc de acoliţi şi lideri corupţi care îşi pun interesele lor mai presus de ale ruşilor şi fac tot ce pot să ascundă adevărul", a spus Blinken.

"Vom continua să facem astfel încât președintele Putin să suporte costuri și mai mari în acest război pe care el l-a ales, un război de devastare(...). Noi nu vom căuta să obținem un conflict cu Rusia, dar vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO".

"Vom păstra ușa deschisă pentru dialog și diplomație și vom asigura că dacă Kremlinul nu schimbă drumul pe care a luat-o va deveni și mai izolat economic", a mai spus Blinken.

Secretarul de stat american urmează să călătorească spre Europa de est pentru a discuta despre invazia din Ucraina cu alţi aliaţi, fiind aşteptat sâmbătă în Polonia, înainte de a porni mai departe spre Republica Moldova, apoi Lituania, Letonia şi Estonia. Turneul este prevăzut să se încheie pe 8 martie.

Citește mai multe din Exces de putere
» Citește mai multe din Exces de putere
TOP articole