Chiar Yellen a semnalat, luni, vizita pe contul său Twitter.
"În urma vizitei președintelui american, mă aflu la Kiev pentru a reafirma angajamentul nostru de nezdruncinat față de Ucraina, pentru a discuta despre modalitățile prin care putem continua sprijinul nostru - inclusiv prin asistență economică - și pentru a aduce un omagiu curajului poporului ucrainean, la un an de la invazia neprovocată a Rusiei", a scris ea, alături de o fotografie care o surprinde în capitala ucraineană.
Potrivit Secretarului Trezoreriei, SUA nu pot permite ca Ucraina să piardă războiul din motive economice, după ce și-a demonstrat capacitatea de a învinge pe câmpul de luptă.
Citește și: Putin invocă potențialul nuclear al NATO în așteptarea armelor din China
"Rezistența militară a Ucrainei depinde de un guvern care poate funcționa eficient, precum și de o economie stabilă care poate ajuta la finanțarea eforturilor de apărare pe termen lung.
Prin fortificarea 'frontului intern', asistența noastră economică ajută apărarea robustă a Ucrainei în prima linie împotriva Rusiei", susține Janet Yellen.
La Kiev, oficialul american s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, având pe agendă și o discuție cu prim-ministrul Denis Șmîhal.
CNN îl citează pe un oficial al Departamentului Trezoreriei, care a precizat că în timpul vizitei la Kiev, Yellen a anunțat cel mai recent transfer în valoare de 1,25 miliarde de dolari sub formă de asistență economică și bugetară americană către Ucraina.