Deşi poate părea greu de crezut, prinţesa de Wales are cinci mese pe zi şi nu exclude nici dulciurile din alimentaţie. Aşadar, ea nu se înfometează, ci mănâncă echilibrat.
Totuşi, ea apelează la sfaturile unui consultant în nutriţie, care are recomandări bune, după cum se vede pe silueta lui Kate.
Proteine şi grăsimi sănătoase, la fiecare masă
Secretul siluetei sale constă în sfaturile prețioase primite de la specialista în nutriție Louis Parker, potrivit ego.ro. Aceasta este responsabilă cu conceperea dietei urmate de prinţesă.
Regimul se bazează pe crearea unei rutine alimentare bazate pe cinci mese pe zi: trei mese principale și două gustări. Toate bogate în proteine și abundente în legume, în special în legume crude, pline de fibre.
Între aceste alimente se numără kale și kombucha, dar și gustări dulci. Totodată, fiecare masă trebuie să includă proteine, carbohidrați cu indice glicemic scăzut și o cantitate mică de grăsimi sănătoase.
Aceste grăsimi necesare oferă și o doză generoasă de omega-3, care se găsește în alimente hrănitoare precum peștele gras.
Puiul fript şi salata tabouleh, preferatele prințesei
Puiul fript, salata tabouleh, ceviche-urile și legumele sunt preferatele prințesei, dar sunt alimente accesibile oricui. Adaugă mâncărurilor și puțină savoare prin curry care, deși tradițional în India, este un condiment nelipsit din felurile de mâncare de la palat.
De asemenea, nutriționistul recomandă multe fructe și legume. Parker subliniază că o siluetă de invidiat nu vine doar din alimentație.
Mișcarea este la fel de importantă, iar prinţesa Kate reușește să combine această dietă și cu sport și antrenamente potrivite, după cum se vede.