În urmă cu o săptămână, tatăl fetei a sunat la 112 pentru a sesiza dispariţia fiicei sale, la două zile după ce aceasta nu s-a mai întors acasă.
Timp de cinci zile, poliţiştii au căutat în toată localitatea, au audiat zeci de martori, însă fără rezultat. Până vineri, 15 mai, când o localnică plecată după ierburi medicinale a găsit cadavrul fetei căutate într-o pădure de pe dealurile din Oteşani. Adolescenta a fost găsită spânzurată de un copac, scrie adevarul.ro.
Fata trăia o viață cruntă. Era violată și bătută de tatăl alcoolic
Acasă însă trăia o viaţă de coşmar, mai spun sursele citate: "Vecinii au povestit că era crunt bătută. Toată lumea ştia. Părinţii justificau acest lucru prin faptul că era o cauză pierdută... Prietenelor ei le-a povestit că a fost violată de tată. Acasă, dormeau toţi patru într-un singur pat...".
În plus, în telefonul fetei au fost descoperite mesaje în care ea povestea unui amic faptul că a fost violată de tată şi că mama ştia despre acest lucru, dar nu are ce să facă.
Se pare că şi alţii mai ştiau despre calvarul pe care-l trăia adolescenta din cauza părinţilor.
Din nefericire, nimeni nu a făcut nimic pentru Georgiana.