Antena 3 CNN Emisiuni Punctul de întâlnire Cel mai secetos an din istorie! Directorul ANM: Frecvenţa anilor secetoşi este din ce în ce mai mare

Cel mai secetos an din istorie! Directorul ANM: Frecvenţa anilor secetoşi este din ce în ce mai mare

Silvia Preda
2 minute de citit Publicat la 19:52 26 Aug 2022 Modificat la 19:54 26 Aug 2022

Anul agricol 2021-2022 este cel mai secetos an din istoria măsurătorilor meteorologice.

"August încheie într-adevăr cu o valoare apropiată de normal, însă acele cantități care s-au semnalat în intervale scurte de timp, chiar dacă am avut valori de 60-70 de litri pe metru pătrat în mai puțin de 30-40 de minute, nu au putut compensa nevoia acută și seceta pedologică extremă și de lungă durată instalată încă din toamna anului 2021", a spus directorul ANM într-o intervenţie la emisiunea "Punctul de întâlnire".

Secetă în România. Vara anului 2022 rămâne o vară a recordurilor

"Este al doilea an în care am emis o alertă meteorologică de cod roșu pentru val de căldură în partea de vest-nord-vest a țării. Iunie încheie pe un top 5 ca fiind a cincea lună cea mai călduroasă și a treia cea mai secetoasă. Luna lui Cuptor păstrează aceeași tendință, pe locul 5 ca fiind cea mai caldă și în top 10 cea mai secetoasă și chiar şi august la acest moment pe locul 2 ca fiind cea mai caldă lună din istorie", a mai spus directorul ANM.

"Înainte de 2000 vorbeam în medie de 3-4 ani secetoşi pe deceniu. Începând din 2000 avem cel puțin 5-6 ani în fiecare deceniu și iată că și deceniul actual 2021-2030 a început cu un an excesiv de secetos. 

Și făcând simulările anilor anteriori există o probabilitate foarte mare ca pe fiecare deceniu și în viitor să înregistrăm în medie 5-6 ani secetoși, în condițiile în care cantitățile de precipitații se estimează a fi mai scăzute, în medie cu 15-20 % în lunile de vară, dar nu numai în lunile de vară. Observăm o tendință de scădere apreciabilă în lunile de iarnă, luni care sunt capitale și considerate perioade de acumulare a apei nu numai pentru agricultură, dar și pentru și sectorul hidroenergetic", a precizat Elena Mateescu.

Seceta face prăpăd în România. Aproape 430.000 de hectare de culturi sunt afectate

Peste 400.000 de hectare de culturi din România sunt afectate de secetă. Au fost afectate culturi din 34 județe: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Iași, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.

Au fost afectate culturi de grâu, triticale (206.815 ha), orz, orzoaică, ovăz, secară (33.316 ha), rapiță (31.714 ha), porumb (88,174 ha), soia (6.323 ha), mazăre (870 ha), floarea soarelui (42.842ha), plante furajere (9.969 ha) și alte culturi (9.242 ha).

Citește mai multe din Punctul de întâlnire
» Citește mai multe din Punctul de întâlnire
TOP articole