Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Sebastian Burduja: "Avem un plan naţional de cercetare de 60 miliarde de lei. E prima dată când un guvern îşi va asuma asta"

Sebastian Burduja: "Avem un plan naţional de cercetare de 60 miliarde de lei. E prima dată când un guvern îşi va asuma asta"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 12:42 08 Sep 2022 Modificat la 13:01 08 Sep 2022

"Avem o strategie naţională adoptată de guvern care pune accent pe meritocraţie.

Avem o strategie adoptată, veţi vedea în săptămânile următoare un plan naţional de cercetare de 60 miliarde de lei şi e prima dată când un guvern îşi va asuma asta", a spus ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.

România a mai avut planuri naționale de cercetare, dar e primul care include toate instrumentele de finanțare disponibile, inclusiv programul-nucleu, a mai spus oficialul.

"România viitorului înseamnă cercetare, inovare, dezvoltare, tehnologizare, spaţiu cosmic.

Toţi marii economişti ai lumii au tras multe concluzii pripite de-a lungul secolelor, apoi s-au pus de acord şi au spus că dacă vrei dezvoltare economică trebuie să generezi la tine acasă inovare. Asta înseamnă valoare adăugată, prin asta se asigură apoi locuri de muncă.

Prin platforma de la Măgurele, prin proiectul laserului de mare putere, care e finalizat cu mare succes, România a făcut ce nu a făcut nimeni pe lumea aceasta şi are două lasere de mare putere, nu unul, de 10 petawaţi fiecare. Tehnologia ne arată că românii pot.

Proiectul gândit iniţial e finalizat, este funcţional, vin cercetători din întreaga lume acolo şi sunt convins că un Premiu Nobel se va acorda mai devreme sau mai târziu ca urmare a cercetării de la Măgurele", a continuat ministrul.

Postul de televiziune Antena 3, singurul canal de știri din România partener al CNN International, alături de cotidianul național Jurnalul, a organizat joi, în cadrul proiectului România Inteligentă, Conferință Națională ”Parcul Științific și Tehnologic Măgurele – drumul de la inovație și cercetare la dezvoltare și progres”.

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole