Antena 3 CNN Emisiuni INCOME MAGAZINE Sebastian Burduja, ministrul Energiei, la conferinţa Income Magazine: "2024 va fi cel mai bun an al României din ultimele trei decenii"

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, la conferinţa Income Magazine: "2024 va fi cel mai bun an al României din ultimele trei decenii"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:17 23 Ian 2024 Modificat la 17:17 23 Ian 2024

"Avem la dispoziţie un buget de aproximativ 18 miliarde de euro. PNRR, undeva la 1,6 miliarde, iar diferenţa din Fondul pentru Modernizare. Şi acestea acoperă în special zona de producţie de energie verde", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei la conferinţa Income Magazine - "Soluţii pentru România".

"Nuclearelectrica produce o treime din energia curată a României. În programul pe care noi îl avem în vedere, până în 2032, practic vom dubla această prezenţă a noastră în sistemul energetic", a explicat şi Cosmin Ghiţă, director general al Nuclearelectrica.

Iar una din direcţiile principale de investiţii pe care o are în vedere ministerul Energiei o reprezintă infrastructura de gaze naturale şi cea de stocare a energiei electrice.

"Aşteptăm şi alte capacităţi de producţie din ţară, alte investiţii. Consumul României la orizontul anilor 2027-2028 va ajunge la 18-20 de miliarde de metri cubi de gaze", a precizat Ion Sterian, directorul general Transgaz.

"Aşteptăm investiţii, mai ales că este un program de accesare fonduri europene pentru partea de stocare. Adică, încep să primească bani pe megawatt, în jurul a 160.000 de euro, o sumă interesantă pentru cei care vor să investească", a susţinut Daniel Balaci, directorul Transelectrica.

Investiţiile în infrastrutura energetică a României vor continua şi în anii următori, astfel încât ţara noastră să devină un jucător important pentru piaţa de energie regională şi europeană.

Citește mai multe din INCOME MAGAZINE
» Citește mai multe din INCOME MAGAZINE
TOP articole