Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăia Bucureşti: "5 soluții care pot scădea factura bucureștenilor"

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăia Bucureşti: "5 soluții care pot scădea factura bucureștenilor"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:23 24 Apr 2024 Modificat la 14:23 24 Apr 2024

"Avarie majoră la rețeaua de termoficare a Bucureștiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură și apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investițiile au fost prea puține și prea lente, din nepăsarea și incompetența Primăriei Generale.

Îmi e imposibil să înțeleg situația. Ne-am străduit să lansăm la Ministerul Energiei un apel de aproape 600 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de termoficare. Cu Suceava deja am semnat contractul. Bucureștiul nu a pregătit niciun proiect. În acest timp, peste 1600 de tone de apă caldă se scurg prin sita țevilor ruginite de sub București.

Aseară, actualul primar a spus la o emisiune: “nu este momentul potrivit să discutăm despre mandatul meu”. Dar când este? După 9 iunie, pe gustul unora. Dar acest oraș nu-și mai permite încă patru ani în care să băltească. Și nici zile irosite în analize sterile de sondaje, decizii amânate și lipsă de asumare. Competitorii pentru încrederea bucureștenilor trebuie să răspundă la o simplă întrebare: ce vom face, fiecare dintre noi, pentru a schimba viața bucureștenilor în bine?

Eu am prezentat de câteva luni 5 soluții clare, care pot scădea factura bucureștenilor la întreținere la jumătate:

1. Reabilitarea reţelei de termoficare cu fonduri nerambursabile. Ca să nu mai plătim pierderile.

2. Fuziunea ELCEN-Termoenergetica. Eficiență mai mare, facturi mai mici.

3. Racordarea directă a ELCEN la rețeaua Transgaz. Bucureștenii au plătit 3,2 miliarde de lei din 2007 și până azi, doar pentru distribuția gazelor, pentru câțiva kilometri de țeavă. Proiect deja demarat de mine la Ministerul Energiei.

4. Modernizarea CET-urilor din București, vechi de 50-60 de ani. Aproape 700 de milioane de euro vor fi alocați prin Fondul pentru Modernizare.

5. Energie geotermală pentru termoficare. Studiul a fost demarat acum câteva zile de ELCEN și Departamentul Energiei al SUA, cu prilejul vizitei mele la Washington.

Asta înseamnă să ai un Plan. Un Plan pentru Bucureștiul Viitorului. AMR 46. Vă aștept alături să schimbăm Bucureștiul!", a scris Sebastian Burduja în postarea de pe Facebook.

Material susţinut de PNL

Citește mai multe din Alegeri locale
» Citește mai multe din Alegeri locale
TOP articole