Antena 3 CNN Actualitate Locale Se va circula pe autostradă de la Cluj la Târgu Mureș din acest an, dacă se menține ritmul lucrărilor. Anunțul făcut de Sorin Grindeau

Se va circula pe autostradă de la Cluj la Târgu Mureș din acest an, dacă se menține ritmul lucrărilor. Anunțul făcut de Sorin Grindeau

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 14:14 09 Aug 2023 Modificat la 14:14 09 Aug 2023

Ministrul Sorin Grindeanu spune că pe șantierul autostrăzii Chețani-Câmpia Turzii, constructorul are o mobilizare bună.

"Dacă se va menține ritmul, circulația pe cei aproximativ 16 km (parte din Autostrada Transilvania) va putea fi deschisă anul acesta", a declarat ministrul.

El precizează că, astfel, distanța dintre Târgu Mureș și Cluj Napoca, de 109 km, va putea fi parcursă pe autostradă, fără întreruperi.

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au realizat, în luna martie 2023, o filmare cu cei aproape 15,7 kilometri dintre Câmpia Turzii și Chețani și erau de părere că lotul ar putea fi inaugurat și cu 8 luni înainte de termen:

"Foarte dificil, dar nu imposibil. Ar fi o premieră ca un tronson de autostradă să fie deschis cu 8 luni înainte de termenul contractual dar cei doi constructori, Strabag și Geiger, au puterea tehnică, financiară și de management ca să producă surpriza.

Este nevoie și de vreme bună, mai ales pe final de an, dar în primul rând de o mobilizare exemplară a antreprenorilor și a subcontractorilor acestora", arata Asociația Pro Infrastructură.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole