Antena 3 CNN Actualitate Religie Se spune sau nu "La mulţi ani" pe 15 august celor care poartă numele Sfintei Maria?

Se spune sau nu "La mulţi ani" pe 15 august celor care poartă numele Sfintei Maria?

5 minute de citit Publicat la 10:37 15 Aug 2016 Modificat la 10:37 15 Aug 2016

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini pe data de 15 august, această zi fiind ziua în care se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului sau, mai exact, trecerea sa la veșnicie.Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înaltarea Fecioarei Maria cu trupul la cer.

Conform tradiţiilor bisericeşti, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sfântă Maria Mare nu se spune “La mulţi ani” celor care poartă numele sfintei.Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfântă Maria Mică, respectiv la Naşterea Maicii Domnului.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Totuși, Biserica nu consideră greșit să spui ”La mulți ani!” cu ocazia acestei sărbători, fiind considerată o sărbătoare plină a bucuriei. Moartea Maicii Domnului este mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutatu-te-ai la viata ceea ce esti Maica Vietii”. Din acest motiv, această sărbătoare nu este tristă, ci plină de bucurie, scrie crestinortodox.ro.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Intr-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou este trimis către “Cea plina de dar”, ca să-i aducă veste îmbucurătoare, ca peste trei zile va fi chemata la Fiul ei. Inima de mama tresari de bucurie la aceasta veste.

Odată cu vestea adusă, arhanghelul ii dădu o stâlpare de finic strălucitoare, zicându-i: “Prea Sfânta Stăpâna, Maica Domnului si Dumnezeului nostru Hristos, pregăteşte-te ca, iată, Fiul tău va veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care in braţe L-ai purtat, la ceruri sa te ridice. Bucura-te, ca de acum vei petrece de-a pururi intru Imparatia Fiului tău. Pe tine moartea nu te va stăpâni. Preacuratul tău trup nu va fi dat hrana viermilor, ci va fi preaslăvit cu şederea de-a dreapta lui Hristos. De acolo te vei ruga întruna, pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotirea văduvelor, povăţuitoarea fecioarelor, bucuria scârbiţilor si limanul înviforaţilor”.

Ridicându-se atunci Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu se duse in Muntele Măslinilor si căzu in genunchi, acolo de unde Fiul sau se inaltase la ceruri, isi ridica mâinile, rugându-se: “Fiul meu prea iubit, care te-ai pogarat din cer si te-ai întrupat din mine, ia-mă cu Tine. Ajunge-mi străinătatea, ajunge-mi despărţirea de Tine. Zis-ai ca unde vei fi Tu acolo va fi si cel ce-Ti va sluji Ţie. Aşadar unde eşti Tu, Fiul meu prea iubit, acolo mă învredniceşte sa fiu si eu; ca inima mea e arsa de dorul Tău.”

Si spune o veche istorie ca atunci când Maica Domnului se ruga, minunat lucru se făcea: codrul suspina adânc, iar copacii se plecau cu vârfurile la pamant, de cate ori Prea Curata se închina.

Pogorându-se apoi Fecioara din munte, se duse la casa sa, unde Apostolul Ioan si Petru o aşteptau, învăţând noroadele.

La împlinirea celor trei zile vestite de înger, un nor cuprinse pe toţi apostolii ce erau răspândiţi la propovăduirea Evangheliei si de la margini ii aduna dintr-o data in sătucul Ghetsimani, la casa Sfântului Apostol Ioan, unde era Maica Domnului.

Era printre ei si Pavel, alesul lui Hristos, dimpreună cu Timotei, iubitul lui fiu. Era si Ierotei cel minunat, cu Dionisie Areopagitul si toţi cei şaptezeci de ucenici ai Domnului.
Puterea Duhului Sfânt ii strânsese, ca sa fie de fata la plecarea Maicii Domnului. Singur Toma lipsea si acum ca si la arătarea Domnului Hristos după înviere. El era departe spre răsărit, in întunecatele ţinuturi ale Indului, si rânduiala lui Dumnezeu a fost ca el sa întârzie si de data aceasta, ca prin el sa fie arătate lucrurile lui Dumnezeu.
După ce Maica Domnului ii văzu adunaţi pe toţi, cu duioşie le zise: “Astăzi, fraţilor, Fiul meu mă cheamă la El. Gavriil cel ce mi-a adus vestea naşterii, acela mi-a adus si solia chemării mele la ceruri. Mulţumesc Fiului mau ca v-a adunat pe toţi, ca înainte de plecare, aici pe pamant, sa ne mai vedem odată”.

Atunci, cu lacrimi, ridicându-se Ioan, zise: “Stăpâna Nascatoare de Dumnezeu, Fiul tău cel iubit, mângâierea noastră, s-a suit la ceruri, lăsându-te pe tine, noua alinare. Acum ne laşi si tu, dar cui ne laşi? Pe cine vom mai avea, aici pe pamant, dulce povăţuitoare, noi, fiii lacrimilor tale, ce suntem ocăraţi de oameni si uraţi de popoarele pamantului?”

Prea Curata Fecioara, mângâindu-i, zise: “Nu va mâhniţi fiii mei, pentru mutarea mea, ca măcar de mă voi si muta de pe pamant, de voi nu mă voi desparţi, nici de toţi cei ca mă vor chema in necazurile lor, ci voi fi neîncetata mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc. De aceea nu plângeţi ci mai degrabă va bucuraţi pentru ca daca până acum v-am mângâiat pe voi, de acum, din imparatia Fiului meu, voi cuprinde in rugăciunile mele pe toţi fiii pamantului.

Pentru aceasta, fiii mei, grijiţi-va de mărturisiţi, luminaţi si îndreptaţi lumea cea rătăcita, doar cumva veţi putea-o aduce intru Imparatia Fiului meu. Nu va temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletului nu-i pot face nimic”.

Acestea si altele multe zicând Prea Curata, cu faţa luminoasă se aşeză pe pat între lumânările care ardeau.

Atunci, deodată, o lumina dulce umplu casa si corului de îngeri suiau si coborau, cântând cântece de preamărire lui Dumnezeu. Din mijlocul luminii, Hristos, îmbrăcat in slavă, înconjurat de Heruvimi si Serafimi, primi sufletul Preaiubitei sale Maici.

Aşa, cu multa slavă , adormi Maica Domnului, iar apostolii ii petrecură cu ochii sufletul ei până sus in imparatia cereasca.

continuarea pe crestinortodox.ro.

Tradiţia spune că în ziua de Sfânta Maria se merge la biserică şi se împart struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletul celor care au murit. În unele zone, după slujba, femeile merg la cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În biserică se pomenesc cei adormiţi, dar şi cei care au purtat numele Sfintei Fecioare. Fetele nemăritate obişnuiesc să culeagă flori, pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi le iau acasă şi le aşează în dreptul icoanei Maicii Domnului.

În România, 2,2 milioane de români îşi serbează onomastică de Sfânta Marie Mare, dintre care 1.819.378 sunt femei şi 416.844 bărbaţi. Dintre aceştia, 1.398.464 poartă numele de Maria, 273.454 de Mariana, 51.620 de Marinela şi 31.149 de Mioara.

Mai există şi 25.947 femei care poartă numele de Marina, 25.447 de Marilena, 10.834 de Mărioara, 1.685 de Măriuca şi 162 de Măria. Din numărul total de bărbaţi care îşi serbează onomastica, 310.751 poartă numele de Marian, 102.620 de Marin şi 3.332 de Marinică.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole