Antena 3 CNN Actualitate Se schimbă Codul Rutier! Șoferii vor fi obligați să tragă pe dreapta când se întâlnesc cu această situație | Măsura de care trebuie să știe toți conducătorii auto

Se schimbă Codul Rutier! Șoferii vor fi obligați să tragă pe dreapta când se întâlnesc cu această situație | Măsura de care trebuie să știe toți conducătorii auto

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:00 27 Noi 2023 Modificat la 12:00 27 Noi 2023

În acest moment, în România, girofarurile albastre obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere mașinilor pe care sunt montate, însă conducătorii auto nu sunt obligați să oprească mașina pe marginea drumului astfel încât să permită trecerea acestor autospeciale.  

Codul Rutier urmează însă să fie schimbat, în conformitate cu un proiect de lege de la Senat. Potrivit acestuia, șoferii români vor fi obligați să oprească mașina pe care o conduc și să permită trecerea ambulanțelor, nu doar să le acorde prioritate de trecere.  

Articolul 37 din Codul Rutier ar urma să fie schimbat și să aibă următorul cuprins:

„Conducătorii de vehicule sunt obligați să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau de bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roșie şi sonore, precum şi la trecerea autovehiculelor aparținând serviciului de ambulanță care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore”. 

Cu alte cuvinte, și în cazul ambulanțelor, care sunt dotate cu girofaruri albastre, nu roșii, va fi obligatorie oprirea mașinii, scrie avocatnet.ro.

Autovehiculele ce pot folosi girofaruri roșii sunt doar cele aparținând poliției și pompierilor, iar cele dotate cu lumini albastre sunt mai multe (cele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române etc.) și includ și ambulanțele. 

Potrivit Codului rutier, semnalele speciale de avertizare luminoase (girofarurile) sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații: 

  • lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului; 

  • lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere; 

  • lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție. 

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat la Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole