Antena 3 CNN Politică Se rupe PNL? Gruparea PDL se revoltă. Cezar Preda: „Partidul nu trebuie să fie liberal”

Se rupe PNL? Gruparea PDL se revoltă. Cezar Preda: „Partidul nu trebuie să fie liberal”

1 minut de citit Publicat la 20:40 23 Mar 2018 Modificat la 20:40 23 Mar 2018

Declarație incredibilă făcută de deputatul Cezar Preda. Acesta a dezvăluit ce rol va juca grupul creștin-democrat pe care intenționează să-l constituie în interiorul PNL. Potrivit lui Preda, proiectul vizează alcătuirea unei ”platforme” destinate, în principal, foștilor PDL-iști  care nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în partid și care au nevoie de ”o supapă pentru refularea nemulțumirilor firești”.

Totodată, deputatul avertizează că, dacă nu va adopta în mod real doctrina creștin-democrată, PNL va genera suspiciuni în sânul PPE.

”Momentan, am ales să nu calc încă pedala în ceea ce privește constituirea propriu-zisă a grupului creștin-democrat din interiorul PNL. Am rațiunile mele pentru care am luat o astfel de hotărâre. Dar, la urma urmelor, am și eu o întrebare cât se poate de firească: ce-i dom’le atât de grav și de amenințător pentru partid, dacă Cezar Preda constituie un grup creștin-democrat?! Încalc vreo lege când aduc în discuție dimensiunea doctrinară a principalului partid de opoziție? PNL are o grămadă de grupuri, uitați-vă pe Facebook dacă nu mă credeți! Este amuzant că inițiativa mea deranjează pe cineva, cu atât mai mult cu cât – reamintesc, că poate s-a uitat! – PNL este membru cu drepturi depline al Partidului Popular European, iar doctrina autentică a formațiunii trebuie să fie creștin-democrația. Consider că dacă PNL nu își face clarificările ideologice necesare, va stârni multiple semne de întrebare în cadrul PPE, fiindcă popularii europeni nu se joacă atunci când vine vorba de doctrină, de principiile conduitei politice. Drept urmare, trebuie să conștientizăm că toate liberalismele și neo-liberalismele ne poartă spre familia ALDE, nu spre PPE, deși liberalii ar trebui să își asume statutul de reprezentanți ai creștin-democrației europene în România. Am convingerea că aceasta este unica soluție a dreptei românești care – invoc o rană veche! –necesită unificarea mai mult ca niciodată.  Este adevărat: grupul creștin-democrat pe care îl am în vedere se vrea o platformă destinată, în principal, foștilor colegi din PDL care au nemulțumiri privitoare la ceea ce se întâmplă în partid”, a declarat deputatul pentru PSnews.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole