Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Se renunță la mediile semestriale în noul an școlar! Anunțul ministrului Sorin Cîmpeanu

Se renunță la mediile semestriale în noul an școlar! Anunțul ministrului Sorin Cîmpeanu

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:30 30 Mai 2022 Modificat la 18:48 30 Mai 2022

Ministrul Educației a anunțat că membrii Comisiei de dialog social, întruniți luni dimineața, lucrează la definitivarea regulamentului de funcționare a învățământului preuniversitar.

Acesta ar urma ca marți să fie aprobat printr-un ordin al ministrului.

„Structura anului școlar este deja cunoscută, este deja publicată în Monitorul Oficial, iar modificarea esențială, care a fost deja agreată este aceea că se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar, iar profesorul va avea o mult mai mare autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul anului școlar”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Conform acestuia, numărul minim de note la fiecare materie va fi egal cu cel al numărului de ore săptămânale plus 3.

Sorin Cîmpeanu: ”A fost stabilită poziționarea vacanței mobile din luna februarie!”

Potrivit ministrului, ”a fost stabilită poziționarea vacanței mobile din luna februarie în întreg sistemul național de învățământ”.

”S-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu n+3 unde n este numărul de ore alocate săptămânal pentru a anumită disciplină. Altfel spus, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână, într-un întreg an școlar vor fi necesare cel puțin cinci note. Profesorul are totală autonomie în evaluarea ritmică pe parcursul întregului an școlar. 

Al doilea subiect. A fost stabilită poziționarea vacanței mobile din luna februarie în întreg sistemul național de învățământ. Sunt 30 de județe care au decis ca vacanța din luna februarie să fie în ultima săptămână, sunt 10 județe care au decis ca vacanța să fie în cea de a treia săptămână din februarie, este vorba de județele Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova și sunt Bucureștiul și Suceava care au decis ca săptămâna de vacanță din luna februarie să fie în cea de a doua săptămână. Deci două județe au decis în a doua săptămână, 10 județe au decis în a treia săptămână, și 30 de județe au decis în ultima săptămână din februarie”, a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Etichete: Sorin Cîmpeanu
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole