Antena 3 CNN Externe Se întorcea de la muncă și a văzut un copil care se sufoca. Ce a făcut polițistul român. Toată lumea l-a aplaudat

Se întorcea de la muncă și a văzut un copil care se sufoca. Ce a făcut polițistul român. Toată lumea l-a aplaudat

<1 minut de citit Publicat la 12:23 12 Iul 2017 Modificat la 12:23 12 Iul 2017

Agentul principal Alexandru Mălăncuş, angajat al Serviciului Rutier Vaslui, detaşat timp de o lună în Bulgaria, a salvat un copil în staţiunea Nisipurile de Aur.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, poliţistul era în uniformă, se întorcea de la lucru şi voia să meargă să mănânce, când a văzut, pe terasa unui restaurant, un copil care se înecase cu un aliment, dând semne de sufocare, fără ca nimeni să-l observe şi i-a acordat acestuia primul ajutor.

„În momentul în care agentul principal va încheia misiunea în Bulgaria şi se va întoarce în ţară, urmează să fie premiat', a declarat, miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Alina Tonică.

Poliţistul vasluian a mai efectuat misiuni în statul vecin.

Sursă: Agerpres
Etichete: Bulgaria copil
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole