”Soluție salvatoare la două zile distanță! Pacienții cu forme grave de covid-19 au nevoie urgență de transfuzii cu plasmă de la pacienții vindecați, care au dezvoltat anticorpi. Cei aproape 30 000 de pacienți trecuți prin infecția Sars-Cov2 ar putea să-i salveze pe cei care au forme mai dificile. Toate țările din lume duc o bătălie acerbă pentru a salva cât mai multe vieți. S-au creat, deja, programe naționale pentru stimularea donării de plasmă. În România, din păcate, nu există un astfel de program concret. Doar lamentările Ministerului Sănătății că pacienții vindecați nu prea vor să doneze (până în 400 au donat, din 30 000 vindecați)”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.
Proiect dedicat acestei nevoi stringente, împreună cu medicii de la Administrația Spitalelor
”În esență, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienți tratați să fie salvatorii celor care suferă, prin întâlniri, discuții, argumente umanitare. În plus, la acest efort vom adaugă și un stimulent financiar în cuantum de 1000 de euro, sub formă tichetelor de masă și/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului dar și alte produse necesare. Suntem în pandemie, deci într-o situație excepțională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislația privind donarea nu prevede și stimulente financiare, acum suntem într-o situație de excepție. Prin urmare, este nevoie de o excepție de la lege, pentru a salva cât mai multe vieți! Nu cred că ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice și cutumiare, atunci când este vorba despre un interes superior : salvarea românilor care suferă de o formă severă a infecției covid 19”, a adăugat primarul general al Capitalei.