Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din România, i-a cerut ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, printr-o scrisoare semnată în numele Senatului UNITER, să îşi dea demisia.
În scrisoare se arată că o altă variantă ar fi ca prim-ministrul Dacian Cioloş să îl demită.
Caramitru îl acuză pe Vlad Alexandrescu de un comportament discreţionar şi abuziv faţă de managerii unor instituţii de cultură şi pentru "situaţia conflictuală, fără precedent, pe care a creat-o şi întreţinut-o la Opera Naţională din Bucureşti".
"Am urmărit cu atenţie felul în care aţi organizat şi s-a desfăşurat evaluarea anuală ori evaluarea finală a activităţii unor manageri cu certe calităţi şi pot afirma că, în fiecare caz în parte, aţi eludat prevederile legii, încercând să impuneţi, în mod discreţionar, oameni fără pregătirea şi experienţa necesare conducerii unei instituţii publice de cultură, precum şi soluţii vădit amatoristice. În acest sens, cazul Operei Naţionale din Bucureşti este flagrant, scandalos şi vă descalifică din poziţia de ministru. Acţiunile dumneavoastră - unele cu vădită tentă revanşardă - încalcă flagrant litera şi spiritul Legii privind managementul instituţiilor publice de cultură", afirmă Caramitru în scrisoarea adresată ministrului Culturii, informează Agerpres.
Alături de Ion Caramitru, printre semnatarii scrisorii se numără preşedintele Festivalului Internaţional Shakespeare, Emil Boroghină, actriţele Ilinca Tomoroveanu, Ana Ciontea şi Virginia Mirea, directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiţă, directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, regizorul Tompa Gabor, scenografii Dragoş Buhagiar şi Puiu Antemir, criticii de teatru Alice Georgescu şi Marina Constantinescu, precum şi membrii supleanţi Victor Rebengiuc, regizorul Laszlo Bocsardi sau scenografa Ştefania Cenean.
Preşedintele Senatului UNITER spune că ministrul Culturii este "într-o flagrantă contradicţie" în ceea ce întreprinde cu propriile sale declaraţii.
"Acţiunile dumneavoastră sunt într-o gravă contradicţie nu numai cu propriile declaraţii, ci şi cu Programul de Guvernare al Cabinetului din care, încă, faceţi parte, potrivit căruia Executivul îşi propune: 'profesionalizarea administraţiei publice prin recrutare şi evaluare pe bază de competenţe şi performanţe', 'dezvoltarea şi implementarea unui sistem de management al performanţei personalului angajat în cadrul administraţiei publice'", precizează Caramitru.