Antena 3 CNN Economic Se anunţă concedieri masive la TAROM. Câte salarii primesc cei care vor să plece

Se anunţă concedieri masive la TAROM. Câte salarii primesc cei care vor să plece

Milena Niță
<1 minut de citit Publicat la 10:00 28 Aug 2020 Modificat la 10:00 28 Aug 2020

Conducerea companiei a anunţat deja că va începe procedura de disponibilizare, însă va oferi salarii compensatorii.

Aceasta este doar prima etapă, pentru că, până la finalul anului, numărul celor disponibilizaţi va fi mult mai mare. 

TAROM, de 13 ani fără profit

Acest lucru nici nu este de mirare, având în vedere că TAROM nu a mai înregistrat profit de 13 ani.

Totodată, angajaţii care decid să plece voluntar din această companiei au timp o lună de zile şi se încadrează aici angajaţii care au contract pe perioadă determinată, angajaţii care au salariul cumulat cu pensia, cei care se pregătesc de pensionare, dar şi cei care sunt cercetaţi disciplinar. Aceştia ar putea fi primii dintre cei care ar putea să plece de la TAROM.

Beneficii, pentru cei care aleg să plece

În plus, există şi beneficii pentru cei care aleg să plece voluntar. Angajaţii care au o vechime de 10-20 de ani în compania aeriană vor primi cinci salarii brute negociate, cei care au 3-10 ani vor primi patru salarii brute negociate, iar angajaţii care au o vechime de peste 20 de ani în companie vor primi şapte salarii brute negociate.
 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole