Antena 3 CNN Actualitate Locale Scurgeri dintr-un vagon încărcat cu combustibil, în gara Drobeta-Turnu Severin. ISU intervine de urgență

Scurgeri dintr-un vagon încărcat cu combustibil, în gara Drobeta-Turnu Severin. ISU intervine de urgență

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:10 10 Feb 2024 Modificat la 15:22 10 Feb 2024

Update 15:10 Misiunea pompierilor se află pe final, iar pericolul a fost îndepărtat.

A fost vorba de trei vagoane care prezentau scurgeri în partea inferioară a acestora.

În GALERIA FOTO de mai jos puteți urmări mai multe imagini din gara Drobeta-Turnu Severin.

[GAL layout="5"]

Garnitura venea de la Pitești la Drobeta-Turnu Severin, acolo unde trebuie să staționeze la un operator economic. 

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri care au constatat că a fost vorba de o concentrație de vapori în aer, peste limitele admise, astfel că a existat un pericol de explozie.

Știre inițială

Pompierii din cadrul ISU Mehedinți intervin sâmbătă în gara Drobeta-Turnu Severin, unde un vagon cisternă încărcat cu benzină prezintă scurgeri.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă și autospeciala CRBN din cadrul Detașamentul de pompieri Drobeta-Turnu Severin, care acționează pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor.

"Pompierii mehedințeni acționează pentru efectuarea unui dispozitiv de protecție cu linii de furtun tip C”, transmiste ISU Mehedinți. Intervenția este în desfășurare.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole