Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Scumpiri fără precedent în farmacii! Prețurile medicamentelor au crescut cu peste 20%

Scumpiri fără precedent în farmacii! Prețurile medicamentelor au crescut cu peste 20%

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:30 15 Sep 2023 Modificat la 18:39 15 Sep 2023

De la 1 august, prețul medicamentelor s-a majorat cu peste 20% după o corecție făcută de reprezentanții Catalogului Preturilor la Medicamente Eliberate cu Prescripție.

Rețetele lungi eliberate de medici au ajuns să fie cumpărare cel mult pe jumătate în unele cazuri. Asta pentru că atât își mai permit pacienții.

La începutul lunii trecute, cei de la Catalogul Prețurilor la Medicamente Eliberate cu Prescripție au inclus peste 6.200 de medicamente, iar în cele mai multe cazuri prețurile au crescut, mai ales cel al produselor ieftine, pentru care s-a aprobat o indexare suplimentară de cel mult 14%

"Merg la medicul de familie și după la spital. Mi se pare scumpă! Plătim CAS și nimic" a spus un cetățean.

Citește și: Schimbări în ordonanța plafonării prețurilor | Alimentele s-au scumpit cu circa 12% în ultimul an 

"Banii nu s-au mărit, dar medicamentele s-au scumpit", a spus un alt cetățean. 

"Nu aș putea să spun o cifră, dar sunt persoane care renunță la medicamente pentru că nu au bani", a spus un farmacist. 

Producătorii din industria farmaceutică au pus presiune pe autorități pentru luarea acestei măsuri.

"Un paracetamol și No-spa, 61 de lei. Enorm de mult! Dacă și paracetamolul e scump acum, am ajuns să muncim degeaba. De ce plătim bani la sănătate, că nu beneficiem de nimic", a spus un cetățean.

Statisticle arată că de la 1 august şi până în prezent, preţurile medicamentelor au crescut cu peste 20%, procent neatins de zeci de ani.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole