Antena 3 CNN Economic Scumpirea gazelor, urmată de scumpirea energiei electrice. Cât vom plăti în plus la factura la lumină

Scumpirea gazelor, urmată de scumpirea energiei electrice. Cât vom plăti în plus la factura la lumină

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 19:34 26 Sep 2017 Modificat la 19:34 26 Sep 2017

Comitetul de reglementare al ANRE a decis, în şedinţa de marţi, majorarea preţului la energia electrică de la 1 octombrie, în medie, cu 3,45 lei pe lună pentru un consum de 100 kWh, însă a amânat pentru joi decizia privind preţul gazelor, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei. 

"În şedinţa din data de 26 septembrie 2017, Comitetul de reglementare al ANRE a avizat tarifele de tip Componentă de piaţă concurenţială (CPC) aplicabile în trimestrul IV 2017 clienţilor finali casnici şi noncasnici beneficiari ai serviciului universal. (...) Astfel, a rezultat o creştere medie, la nivel naţional, a tarifelor CPC cu 0,03 lei/kWh, faţă de creşterea medie cu 0,1 lei/ kWh, care ar fi rezultat conform propunerilor FUI", potrivit unui comunicat al ANRE. 

Havrileţ a explicat că acest lucru înseamnă că, la un consum mediu de 100 de kWh/lună, factura va fi mai mare cu 3,45 de lei. 

Anterior, tot marţi, Emil Calotă, preşedintele ANRE a declarat, prezent la Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, că preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte, în medie, cu 6% în al patrulea trimestru al anului. 

Vești proaste pentru români! ANRE: „Prețul gazelor pentru consumatorii casnici va crește”

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole