Antena 3 CNN Conținut plătit Scrumbia de Dunăre, unul dintre cei mai delicioși și sănătoși pești

Scrumbia de Dunăre, unul dintre cei mai delicioși și sănătoși pești

În sfârșit a venit și primăvara, unul dintre anotimpurile preferate de toată lumea. Natura se trezește la viață, iar prin piețele de pește apare și specia pe care toți românii o îndrăgesc: scrumbia de Dunăre.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Delicioasă, dar mai ales plină de acele substanțe care fac organismul să funcționeze mai bine. Este suficient să amintim de acizii grași Omega 3, vitamina ”Soarelui” și calciu, și deja nu mai este nevoie de mai multe amănunte.

Efecte benefice ale consumului de scrumbie

Există numeroase vitamine și minerale pe care scrumbia le conține, ceea ce face să fie unul dintre cei mai buni pești pentru consumul uman. Pe cele mai importante dintre ele, ți le prezentăm și noi, în rândurile următoare.

O inimă sănătoasă

După cum spuneam ceva mai sus, scrumbia de Dunăre conține acizi grași Omega 3 care, printre altele, contribuie la sănătatea sistemului cardiovascular.

Oase puternice

Tot același pește reprezintă una dintre cele mai bune surse naturale de calciu și vitamina D, aliații tăi de nădejde referitor la oase puternice și sănătoase. De asemenea, și nesuferita osteoporoză, coșmarul multora dintre noi, poate fi prevenită consumând în mod regulat acest delicios dar al Dunării.

Scade nivelul colesterolului ”rău”

La prima vedere, afirmația de mai sus pare oarecum ieșită din comun. Cum ar putea un pește gras, cum este scrumbia de Dunăre, să te ajute să scazi nivelul colesterolului ”rău”, cel care îți face atât de multe problem. Răspunsul este dat și de această dată de acizii grași Omega 3 conținuți, recunoscuți pentru efectul lor în acest caz. De asemenea, și nivelul trigliceridelor este adus la valori mult mai prietenoase pentru organism, tot cu ajutorul scrumbiei de Dunăre.

Vedere mai bună

Printre alte substanțe conținute, acest pește este o bună sursă de vitamina A, cea care contribuie la o vedere mai bună. Ce metodă mai bună și mai delicioasă să îți crești acuitatea vizuală cunoști decât să consumi, de două ori pe săptămână, câte o porție de scrumbie?

Ține depresia deoparte

Tu sau cineva drag ție suferă de depresie? Ori poate astenia de primăvară nu te lasă să te bucuri așa cum trebuie de frumusețea acestui anotimp? Tot consumul de scrumbrie reprezintă o soluție eficientă, iar acest pește este indicat și celor care vor să își păstreze sănătoase funcțiile cerebrale, suferinzilor de Alzheimer sau copiilor diagnosticați cu ADHD.

Cum pregătești cea mai bună rețetă de scrumbie

O scrumbie de Dunare este usor de preparat si neaparat cu lamaie. Profită din plin de zilele frumoase, dar și de faptul că o găsești din abundență prin piețe, și bucură-te de o masă delicioasă și sănătoasă. Dacă ești începător în tainele artei culinare, sau pur și simplu nu ai reușit până acum să găsești rețeta de scrumbie care să te mulțumească, îți vom oferi câteva ponturi în acest sens.

Întotdeauna, înainte de a pune peștele pe grătar, curăță-l bine de solzi și intestine, apoi spală-l bine, inclusiv în interior. Ai grijă apoi să îl usuci bine, pentru că în caz contrar se va lipi de grill și chiar nu vrei asta, mai ales că scrumbia este un pește foarte fragil.

Tot înainte de a-l așeza pe grătarul folosit, cu ajutorul unui cuțit bine ascuțit fă crestături ușoare și dese de-a lungul oaselor, ceea ce te va ajuta atunci când savurezi pește să nu dai de multe oase.

În plus, și aspectul peștelui va fi unul mai bun. Sărează bine înainte, după care lasă scrumbia să se odihnească, să ia atâtă sare cât are nevoie. Niciodată scrumbia nu se pregătește la foc puternic, ci cel mai bine pe un grill cu foc mediu, bine uns. Poți chiar să ungi ușor peștele înainte, cu un strat subțire de ulei. Nu grăbi lucrurile, și nici nu întoarce de prea multe ori peștele. Riști să îl rupi și este chiar păcat de cât ai muncit până acum.

De asemenea, un grill prea încins nu grăbește prepararea termică, așa cum ai fi tentat să crezi. Dimpotrivă, nu faci decât să îl arzi și să nu îi mai simți gustul aparte, care face din scrumbie unul dintre cei mai delicioși pești. Este, de altfel, și motivul pentru care ți se poate face rău de la consumul peștelui, pentru că grăsimea arsă a acestuia nu este chiar un preparat pe care ficatul tău să îl adore.

Pentru a-ți da seama dacă peștele este sau nu gata, te poți ghida după culoarea acestuia, care ar trebui să fie aurie sau cel mult maro închis, cu mici urme de grătar, ceea ce contribuie la gustul și mai bun. În jur de un sfert de oră, pe fiecare parte, ar trebui să fie de ajuns pentru a nu da greș cu prepararea acestui pește delicios.

Apoi, după ce ai luat scrumbia de pe grătar, las-o puțin să se odihnească, apoi stropește-o cu zeamă de lămâie, garnisește cu felii din același fruct, presară deasupra ceapă verde, mărar și pătrunjel tăiat cât mai mărunt și apoi, bucură-te de cel mai bun grătar din această primăvară. Nici varianta clasică, de saramură obișnuită nu este de refuzat, dar ai grijă să îți iasă și mujdeiul și mămăliga bune. Ce-ți mai trebuie?

Da, musai un pahar de vin roșu, multe persoane dragi alături și voie bună! Profită din plin de faptul că în piețe găsești acum destul de multă scrumbrie, așa că începe chiar acum să organizezi o ieșire în aer liber alături de prieteni și familie, iar scrumbia la grătar să nu lipsească! Tu mai cunoști și alte rețete care merg de minune la iarbă verde?

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile