Antena 3 CNN Actualitate Scrisoarea de adio a lui Robert, tânărul steward din Iași care și-a pus capăt zilelor

Scrisoarea de adio a lui Robert, tânărul steward din Iași care și-a pus capăt zilelor

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:00 10 Iul 2020 Modificat la 18:00 10 Iul 2020

Robert a dispărut de acasă pe 2 iulie, iar a doua zi a fost găsit fără viață în pădurea din apropierea pârtiei de schi din Copou.

Înainte de a recurge la gestul extrem, tânărul a scris pe telefonul său mobil un mesaj de adio pentru familia sa în care a explicat tot ce credea el că nu funcționează în viața sa, dar și motivele care l-au împins în pragul disperării.

Mesajul a fost obținut de jurnaliștii de la ziaruldeiasi.ro și publicat în fragmente, unele dintre pasaje fiind personale și prea dureroare pentru a fi publicate.

În prima parte a mesajului, Robert îi cere iertare iubitei sale, o fată de care se despărțise de scurt timp și pe care nu o mai văzuse de două săptămâni.

"Dacă citiţi asta, înseamnă că am reuşit. Îmi pare rău că s-a ajuns la asta. Aş fi putut trece peste lipsa jobului, banilor şi orice altceva, dar nu şi pentru despărţirea de N. Abia după ce am pierdut-o am realizat că o iubesc. Am pierdut-o din cauza prostiei şi idioţeniei mele. Nu am putut suporta gândul că nu mai e cu mine şi că ar putea fi cu altcineva", a scris Robert la începutul scrisorii de adio.

Scrisoare de adio scrisă pe telefon de tânărul steward care și-a pus capăt zilelor în Iași

În a doua parte a scrisorii, Robert și-a cerut iertare părinților săi, în timp ce altor membri ai familiei și unor prieteni le-a oferit sfaturi de viață.

"Îmi pare rău, şi îmi cer scuze mamei şi tatei pentru că am făcut asta, dar a fost alegerea mea. Aveţi grijă de R. şi R. (n.r. - fraţii tânărului) în continuare, cu bune şi rele. Şi invers, ei de voi. Poate vă împăcaţi şi cu cei din deal mai bine cu ocazia asta (n.r. - cu rudele familiei).

Mi-am exprimat sentimentele mele în felul meu, dacă v-a deranjat că vorbeam mai porcos, îmi pare rău, pe unii oameni îi deranja, dar m-am obişnuit. R., ai grijă cu şcoala şi nu te mai supăra aşa uşor din orice, cum am făcut eu. Şi nu mai fi aşa al dracului, mai ascultă, că nu îţi zice nimeni de rău. Iar tu R. nu mai fi aşa de zgârcit, că nu ajungi nicăieri.

Am avut certurile noastre şi ne-am spus multe unul altuia. Se pare că, într-un final, eu am fost cel imatur de am ajuns în punctul ăsta. Să ai noroc cu B., dacă ea este aleasa ta, iar dacă nu, îţi urez casă de piatră cu oricine ai fi. C., tu sper să te împaci cu T., sigur a avut motiv întemeiat că nu a mai vorbit în perioada asta. Şi chiar dacă nu a avut, nu trebuie să ajungi până în punctul când îl pierzi de tot şi să suferi că nu îl mai poţi avea din nou. Ştiu sentimentul, şi nu este sănătos", a continuat Robert în scrisoarea sa.

Etichete: Iași
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole