Scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler, autor al unor cărţi de succes care au inspirat mai mulţi lideri mondiali, a decedat la Los Angeles la vârsta de 87 de ani, a anunţat miercuri cabinetul de consultanţă pe care l-a fondat, potrivit agerpres.ro.
Autorul a murit luni la domiciliul său, a precizat Toffler Associates într-un comunicat, citat de AFP, fără a se referi la cauza morţii.
În cea mai celebră carte a sa, "Şocul viitorului", publicată în 1970, Alvin Toffler se ocupă de schimbările sociale aşteptate în lume.
Pe parcursul carierei sale, el a prezis corect mai multe evoluţii economice şi tehnologice, cum ar fi clonarea, accelerarea transmiterii informaţiilor şi apariţia căsătoriilor gay. El a popularizat de asemenea expresia "exces de informaţie".
"Multe dintre aceste previziuni au fost confirmate şi teza centrală a lucrărilor sale, faptul că o nouă economie bazată pe ştiinţă ar înlocui era industrială, s-a dovedit exactă", a scris cabinetul de consultanţă.
Mai mulţi lideri mondiali, printre care ultimul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul secretar general al Partidului Comunist Chinez Zhao Ziyang, s-au declarat inspiraţi de scrierile sale şi chiar l-au consultat în anii 1980.
Publicat în 50 de ţări, "Şocul viitorului" s-a vândut în 15 milioane de exemplare, potrivit site-ului lui Alvin Toffler.