Antena 3 CNN Actualitate Social Școala a început bine pentru sute de copii din familii defavorizate | Ghiozdane pentru vise mari

Școala a început bine pentru sute de copii din familii defavorizate | Ghiozdane pentru vise mari

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:23 14 Sep 2023 Modificat la 10:23 14 Sep 2023

Organizatorii au vrut ca aceste ghiozdane să ajungă la copii talentați dar ai căror părinți nu își permit să facă astfel de cheltuieli așa că au îndemnat pe cei care cunosc poveștile lor să facă recomandări.

În acest mod, sute de români, sensibili la situația unor copii fără noroc din proximitatea lor, au făcut recomandări pentru ca aceste ghiozdane să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.

Citeşte şi: Ghiozdane pentru vise mari, o campanie pentru copiii talentaţi fără posibilităţi

Ca urmare a acestui demers, sute de copii din toată țara au fost surprinși să descopere că au primit câte un ghiozdan plin cu rechizite, cu doar câteva zile înante de începerea școlii

Colaborare între biserică și comunitatea locală

În cadrul aceleiași campanii, zeci de copii de la Şcoala Gimnazială, Comuna Cocorăștii Colț au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare înainte de a suna clopoțelul de începere a noului an școlar. Cu ajutorul părintelui de la biserica din comună, copiii au putut să se bucure că au împlinit condiția cea mai importantă pentru a începe noul an școlar.

"Ne bucurăm împreună cu copiii noştri din comunitatea noastră. Parcă şi pe noi ne întâmpină emoţiile începutului de an şcolar. Biserica le-a arătat şi le va arăta întotdeauna că nu-i lasă singuri. După cuvântul Mântuitorului: Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi!. Astăzi copiii au venit la Mântuitorul şi Mântuitorul şi-a trimis slugile sale cele bune să vină în întâmpinarea lor”, a spus părintele Ioan Vrăjitoru.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole