Școala Primară numărul 1 din satul Cheia, comuna Măneciu, județul Prahova, este locul în care șapte copii, cu vârste diferite, învață în aceeași clasă.
Învățământul simultan este singura opțiune pentru acești copii, școala veche de 100 de ani din sat scăpându-i de nevoia de a face naveta 20 de kilometri până la Măneciu.
Astfel, în aceeași clasă învață un elev de pregătitoare, doi de clasa I, doi de clasa a II-a și încă doi la clasa a III-a. La clasa a IV-a nu există niciun elev.
Cea care îi formează pe acești elevi este Elena Dragomir, care predă la școala din satul Cheia de 45 de ani.
"Nu este ușor, dar, după atâția ani, m-am obișnuit. Ei, copiii, la fel. Când lucrez cu Iannis, de exemplu, care are doar șase ani, fiind singurul copil de pregătitoare, ceilalți muncesc independent.
Este foarte important să fiu organizată și să manageriez așa cum trebuie timpul”, a mărturisit Elena Dragomir, pentru observatorulph.ro.
Școala din satul Cheia are o singură clasă și o cancelarie, în care învățătoarea stă mai mult singură.
"Asta când nu vin colegii care sunt pe religie, limba engleză și educație fizică și care fac naveta de la Mâneciu, ca să îi învețe carte pe copiii mei, cum îmi place să îi numesc pe cei șapte pitici pe care îi am în școală”, a completat învățătoarea, pentru sursa citată.
"Am luptat mult să nu se închidă școala"
Elena Dragomir susține că cei mici sunt fericiți că învață aproape de casă, ba chiar au devenit prieteni.
"Am luptat mult să nu se închidă școala. E veche de 100 de ani, suntem puțini, dar copiii sunt fericiți că învață aproape de casă, că nu fac naveta 20 de km. dus, 20 întors la Măneciu. La vârstele lor nici nu ar mai da randament.
Nu avem noi condiții de școală de „oraș”, însă elevii sunt fericiți. În școală este căldură, avem grup sanitar în interior și descoperim tainele alfabetului ori matematicii pe tabla clasică, cu cretă și burete.
Chiar și așa, mâna aceasta de copii pe care îi formez nu sunt doar colegi, ci și prieteni. Știu să se ajute, știu să se susțină, își vorbesc frumos unul altuia, se respectă.
Nici nu există în clasa asta a noastră mare noțiunea de bullying. Din fericire, nu i-a atins, sper eu nici să nu se întâmple când vor fi nevoiți să plece la gimnaziu”, a mai spus dascălul.
Cu bucurie, învățătoarea mărturisește că, anul următor, micuța clasă se va mări cu încă doi elevi.
"Voi avea 9 copii. Vin doi prichindei mutați cu părinții la noi în sat. Aceștia din urmă au preferat să lase orașele mari și să se reatragă aici, la Cheia”, a spus Elena Dragomir.