Antena 3 CNN Economic Schimbări la plata facturilor. ANRE anunţă reguli noi pentru românii vulnerabili

Schimbări la plata facturilor. ANRE anunţă reguli noi pentru românii vulnerabili

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 16:27 17 Mar 2023 Modificat la 16:30 17 Mar 2023

În plus, clienţii vulnerabili vor putea să achite în trei rate şi factura la gaze naturale, chiar dacă este pe un termen de o lună de zile.

"În cursul lunii februarie am aprobat noul regulament de furnizare la energie electrică, unde am prevăzut cam aceleași lucruri care s-au decis și acum, în cursul zilei de ieri în comitetul de reglementare pentru gaze.

Este vorba de o simplificare a facturii și un număr limitat de elemente care să apară pe prima pagină a facturii și doar cele esențiale, pentru a putea fi înțeleasă cât mai ușor de toți consumatorii", a explicat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, vineri, la Antena 3 CNN.

În ce priveşte plata facturii în rate, dacă un furnizor nu a emis factura de patru luni la gaze, atunci el va trebui să accepte eșalonarea în patru rate.

Citeşte şiSe schimbă Legea cardurilor de energie, abia adoptată. Fără plata facturilor prin intermediul Poştei Române

Zoltan Nagy-Bege: "Orice factură se poate plăti în 3 rate, la cererea clienţilor vulnerabili"

"Câte luni se facturează într-o factură, automat furnizorul trebuie să-i ofere clientului posibilitatea plății eșalonat în atâtea rate câte luni s-au facturat

Dacă s-au facturat patru luni, atunci trebuie să-i ofere posibilitatea plății în patru rate. Asta automat, fără să întrebe clientul și clientul decide dacă plătește valoarea totală sau optează pentru varianta de plată eșalonată

Iar în cazul consumatorilor vulnerabili, orice factură, chiar dacă e doar pe o lună, la cererea clientului, furnizorul este obligat să-i acorde plata în trei rate", a punctat şeful ANRE. 

Cât despre robotul Eva, creat de ANRE pentru a ajuta consumatorii să schimbe furnizorul în 24 de ore, acesta va începe să funcţioneze, cel mai probabil, din iunie.

"Robotul Eva este dedicat platformei online de schimbare a furnizorului și oferă informații utile pentru cei care vor să folosească această platformă.

În această fază, pentru clienți, platforma se poate folosi pentru a crea cont de utilizatori, pentru a identifica locuri de consum și contractul. 

Deja, operatorii de distribuție și de furnizare folosesc platforma pentru schimbarea furnizorului și sperăm căși clienții vor putea iniția schimbarea furnizorului prin această platformă, undeva începând din luna iunie", a estimat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, vineri, la Antena 3 CNN.

Vezi şi: Când expiră banii de pe cardul de energie. Data până la care românii pot plăti factura cu voucherul

Plățile vor putea fi făcute în trei moduri, fie direct la oficiul poștal, fie la domiciliu, prin intermediul poștașului sau prin intermediul aplicației online. 

Ajutorul se acordă în două tranșe de câte 700 de lei, în februarie și în luna septembrie.

Ce pot plăti românii cu cardul de energie

Este vorba de facturile la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.

Care este valabilitatea cardului de energie

Cardul de energie are valabilitatea asigurată până la 31.12.2023, dar plățile se pot efectua la oficiile poștale până în data de 27.12.2023.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

- Pentru tranșa I – valoare de 700 de lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;

- Pentru tranșa II – valoare de 700 de lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Aşadar, pentru prima tranşă de bani pe care românii o primesc pe cardul de energie, plata facturii trebuie făcută până pe 30 iunie 2023.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole