Antena 3 CNN Actualitate Educație Anul şcolar 2022-2023 vine cu modificări majore | Un nou sistem pentru şcoala românească

Anul şcolar 2022-2023 vine cu modificări majore | Un nou sistem pentru şcoala românească

Laura Dinu
6 minute de citit Publicat la 08:49 30 Aug 2022 Modificat la 09:27 30 Aug 2022

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul educației, Sorin Câmpeanu, se vor întâlni în această dimineață cu prefecții și cu șefii inspectoratelor școlare din țară la sediul Guvernului pentru a vedea cât de pregătite sunt școlile pentru schimbările majore din sistem. 

Cursurile încep pe 5 septembrie, mai devreme decât de obicei, dar foarte multe instituții de învățământ din țară nu își vor putea primi elevii pentru că nu au fost finalizate lucrările de renovare. 

Vacanța mare de vine, așadar, din ce în ce mai mică. Anul acesta elevii se vor reîntoarce în bănci cu zece zile mai devreme, spre nemulțumirea lor dar și a hotelierilor de pe litoral. De la 1 septembrie va începe programul ”Litoralul pentru toți” însă rezervările sunt tot mai puține. Părinții au fost nevoiți astfel să grăbească vacanțele. 

Pe de altă parte există deja părinți care au anunțat dascălii că în primele zile copiii vor absenta de la școală. 

Există și elevi care spun că ar trebui să se reîntoarcă în bănci chiar mai devreme de 5 septembrie. 

”Dacă ne uităm din anul 2013 până în prezent, numărul de săptămâni de școală din fiecare an școlar a scăzut. Asta înseamnă că programa care a rămas aceeași trebuie să fie parcursă într-un timp mult mai scurt, într-un mod mult mai alert, elevii ajungând astfel să fie dezavantajați și nu au destul timp să asimileze într-un mod optim programa școlară. În acest sens considerăm că este necesară începerea școlii pe 1 septembrie”, este de părere Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor din Constanța. 

Principalele schimbări pentru elevi și profesori 

Prima noutate pentru elevii mai mari, anul acesta, va fi vacanța din perioada 22-30 octombrie 2022. Până acum, de vacanța de o săptămână din toamnă beneficiau doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță ”nouă” va fi cea din luna februarie, modulară, care poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.  

Structura anului școlar 2022 - 2023  

  • Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;   
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;   
  • Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;   
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;   
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;   
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;   
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;   
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;   
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;   
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.   

Excepții pentru anumite clase  

  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;  
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;  
  • pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;  
  • pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare. 

”Școala altfel” și ”Săptămâna verde” 

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).  

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.  

Noutățile pentru elevi, părinți și profesori  

Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial luna trecută. De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor.   

Tezele nu mai sunt obligatorii 

Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.  

Va fi încheiată o singură medie anuală 

Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru, pe regula minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat pe săptămâna disciplinei în planul-cadru. Astfel, va fi încheiată o singură medie anuală, scrie edupedu.ro

„La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie o singură medie, calculată din numărul de note prevăzut de prezentul regulament, prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”, conform art. 109 alin. (1) din ROFUIP.  

Potrivit ROFUIP 2022, “elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic”. Acesta va fi folosit “pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare”, potrivit articolului adăugat 106, alin 5, în ROFUIP 2022. Nu este precizat cum vor fi aplicate acțiunile remediale de către profesor.   

Ministerul Educației nu a publicat încă reperele metodologice pentru clasa a X-a, necesare profesorilor pentru a le putea preda liceenilor astfel încât disciplinele să fie corelate cu ceea ce au făcut în gimnaziu, unde au avut curriculum nou bazat pe crearea de competențe. Profesorii nu au aceste documente nici cu o săptămână înaintea începerii cursurilor, după ce timp de 2 ani Ministerul Educației a ratat elaborarea planurilor-cadru pentru liceu, întrerupând astfel brusc reforma curriculară începută de elevi în 2012, prevăzută de Legea 1/2011. Justificarea oferită de oficialii din minister a fost că planurile-cadru pentru clasele IX-XII (lista cu disciplinele din orarul elevilor și numărul de ore pe săptămână pentru aceste materii) au primit prea multe propuneri de modificare.  

Profesorii de liceu nu au fost, până acum, formați pentru a putea preda pe formarea de competențe și nu pe deprinderea de cunoștințe. Proiectul CRED, de abilitare curriculară, este singurul de acest fel și se adresează doar cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial.  

Părinții nu mai pot strânge bani pentru profesori 

Părinții nu vor mai putea colecta bani pentru cadourile profesorilor, deoarece a fost eliminată această posibilitate din noul Regulament. Este vorba despre „eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor”, se arată în comunicatul ministrului Educației.  

Părinții se obligă să trimită la școală doar copiii sănătoși 

De menționat, în contractul educațional pe care fiecare părinte îl semnează la înscrierea copilul în clasa pregătitoare și la liceu apare că părinții sau reprezentanții legali ai elevului au în continuare obligația de a trimite copilul în colectivitate numai dacă nu prezintă simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături, rinoree etc.).  

Transferul elevilor de clasa a IX-a 

Transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti sau a documentelor medicale justificative, potrivit sursei citate anterior. Acești elevi se pot transfera doar în situația în care media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, conform documentului.  

În fiecare școală din România va fi înființată o comisie pentru mentorat didactic și formare în cariera profesională. Aceasta va fi o comisie cu caracter permanent, ceea ce înseamnă că își desfășoară activitatea pe tot parcursul anului școlar, mai scrie edupedu.ro. 

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole