Antena 3 CNN Actualitate Schimbări la lista medicamentelor compensate şi gratuite. Anunţ pentru 700.000 de români, de la Ministerul Sănătăţii

Schimbări la lista medicamentelor compensate şi gratuite. Anunţ pentru 700.000 de români, de la Ministerul Sănătăţii

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 00:00 29 Apr 2023 Modificat la 00:00 29 Apr 2023

Măsura este posibilă după ce o hotărâre de guvern apărută recent a stabilit extinderea listei medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază românii. 

Astfel, începând cu data de 1 mai vor fi introduse opt noi medicamente pe lista celor gratuite, ele fiind destinate tratării unor afecțiuni oncologice, tulburări depresive sau dermatite.

Este vorba despre opt molecule noi (printre care Vortioxetinum, Cariprazinum, Baricitinibum, Eribulinum), de care pot beneficia pacienţii cu cancer, depresie sau alte boli psihice şi boli de piele. 

Prin HG 331/2023 s-a stabilit, de fapt, modificarea HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Citeşte şiFructul de un leu care poate înlocui somniferele. "Două bucăţi, cu o oră înainte de culcare, timp de o lună"

Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite se va face la 1 mai 2023, potrivit avocatnet.ro.

Ministerul Sănătăţii: 8 medicamente noi pentru pacienţii cu boli psihice, cancer, dermatită atopică, tulburări depresive

"Ministerul Sănătății își respectă angajamentul de a creşte accesul pacienţilor la medicamente noi prin includerea în lista de medicamente gratuite și compensate a opt molecule inovative.

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat (...) proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății care a inclus în anul 2022 de două ori mai multe molecule noi decât în 2021.

Actuala HG introduce alte opt molecule noi destinate pacienților cu boli psihice, cancer mamar, hemofilie A, dermatită atopică, spondiloartrită axială, tulburări depresive majore, pentru care au fost încheiate contracte cost-volum.

700.000 pacienți vor beneficia de tratament cu noile medicamente

Comisiile de specialitate ale MS estimează că, aproximativ 700.000 pacienți vor beneficia de tratament cu noile molecule.

Medicii curanți vor avea la dispoziție noi medicamente care vor permite optimizarea tratamentului, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite va intra în vigoare de la 1 mai 2023", a transmis recent Ministerul Sănătății.

Potrivit datelor furnizate de minister, "în cursul anului 2022, au fost introduse prin trei hotărâri de Guvern un număr de 76 de molecule noi, ceea ce a reprezentat o creștere importantă față de anul 2021, când au fost introduse 56 de molecule".

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole