Antena 3 CNN Be EU Schimbări la nivel european în domeniul transporturilor. Lucrătorii din țara noastră sunt dezavantajați

Schimbări la nivel european în domeniul transporturilor. Lucrătorii din țara noastră sunt dezavantajați

1 minut de citit Publicat la 10:30 11 Iul 2020 Modificat la 10:30 11 Iul 2020

Europarlamentarii români au încercat din răsputeri să schimbe din prevederile din acest pachet, prevederi care dezavantajează țara noastră. Maria Grapini, membru în Comisia de Transporturi din partea S&D, și Marian Jean Marinescu, membru în aceeași comisie de Transporturi din partea PPE, au explicat sâmbătă la emisiunea be EU cu Sabina Iosub care este situația și de ce era dezavantajată țara noastră.

Ce a decis plenul Parlamentului european

Europarlamentarii au aprobat miercuri seară toate cele trei acte legislative fără amendamente, în forma adoptată de miniștrii Uniunii Europene în aprilie 2020. Reforma în transporturi prevede condiții mai bune pentru șoferi. Concret, noile reguli asigură condiții de odihnă mai bune pentru șoferi și le permite să petreacă mai mult timp acasă. 

Perioada de odihn[ obligatorie de la sfârșitul săptămânii nu poate să fie petrecută în cabina camionului. Dacă perioada de odihnă nu este petrecută acasă, compania trebuie să plătească cheltuielile de cazare ale șoferilor.

Ce se schimbă de la nivel european în domeniul transporturilor

Ce se schimbă de la nivel European. Există dezavantaje în ceea ce privește lucrătorii din țara noastră

Noile reguli impun camioanelor să se întoarcă la centrul operațional la fiecare opt săptămâni. Regulile privind detașarea șoferilor se vor aplica operațiunilor de transport transfrontaliere și cabotajului, cu excepția tranzitului, a operațiunilor bilaterale și a operațiunile bilaterale cu două activități suplimentare de încărcare și sau descărcare.

Regulile adoptate vor intra în vigoare după ce sunt publicate în jurnalul oficial al Uniunii Europene în săptămânile ce urmează.

Ce spune comisarul pentru transporturi, Adina Vălean

”Comisia regretă faptul că noul set de norme conține elemente care ar putea să nu fie în conformitate cu ambițiile pactului Verde european și cu obiectivul aprobat de consiliul European de a realiza o Uniunea Europeană neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Elementele respective sunt returnarea obligatorie a vehiculului în statul membru de stabilire o dată la opt săptămâni și restricțiile impuse operațiunilor de transport combinat. Aceste măsuri nu au fost incluse în propunerile comisiei adoptate la 31 mai 2017”.
 

Etichete: be EU transporturi
Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole