Antena 3 CNN Economic Schimbări la facturile de curent. Ministrul Energiei spune care sunt criteriile pentru a avea facilități la plată

Schimbări la facturile de curent. Ministrul Energiei spune care sunt criteriile pentru a avea facilități la plată

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 18:10 05 Sep 2024 Modificat la 19:12 05 Sep 2024

Salariul și nivelul venitului din gospodărie sunt principalele criterii de care se va ține cont atunci când vor fi acordate facilități pentru plata facturilor la energia electrică, nu consumul, așa cum era până acum. Ministrul Sebastian Burduja anunță că românii care consumă peste 300 de kilowați oră vor avea facturi mai mici, iar pentru cei cu venituri reduse va veni cu un plan de ajutor.

„Din primele estimări pe care noi le-am făcut pentru românii care consumă peste 300 de kilowați oră, cel mai probabil vom putea să vedem chiar o ieftinire a facturilor. 

Pentru ceilalți și mai ales pentru românii care au dificultăți în plata acestor facturi, lucrăm la un cadru de reglementare prin care să venim în sprijinul lor, adică măsuri de sprijin, un preț mai mic la factură, poate un model similar cu cardurile pentru energie.

Țintim mai bine acest segment de populație care cu adevărat are dificultăți în plata facturilor, nu în funcție de nivelul de consum", a spus, la Antena 3 CNN, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 

Ministrul Energiei anunţă măsurile pentru facturile la gaze şi curent

Măsurile pe care le vom lua după 1 aprilie 2025 vor trebui să subvenţioneze preţul la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili, astfel încât să putem păstra un cost rezonabil, susţine ministrul Energiei, Sebastian Burduja., citat de Agerpres. 

„Noi ne dorim să fie un impact cât mai mic. Este posibil ca pentru consumatorii cu un consum de peste 300 de KWh pe lună să se ieftinească facturile, ca urmare a ridicării acestor constrângeri din prezent, dar pentru cei care se încadrează la sub 100 KWh/lună e adevărat că, fără măsuri de subvenţionare, de compensare a preţului, facturile ar putea să crească.

Măsurile de după 1 aprilie vor trebui să subvenţioneze preţul la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili, astfel încât să putem păstra un cost rezonabil. Dacă în prezent un consumator de până la 100 KWh/lună pe lună are o factură la curent de aproximativ 45 lei, probabil că este un cost totuşi suportabil. Deci, atâta timp cât aceste facturi nu vor creşte, cred că ne vom fi făcut datoria", a precizat Burduja.

Ministrul Energiei a adăugat că tot la nivel de Guvern se lucrează şi la un set de măsuri pentru marii consumatori de energie, în condiţiile în care unii dintre acestea şi-au exprimat intenţia de a pleca din România după liberalizarea pieţei de energie.

„Ne gândim la un set de măsuri pentru aceste companii. Sigur că statul român are şi în prezent scheme de ajutor de stat de 150 de milioane de euro pe an pentru marii consumatori de energie. Nu cred că IPEC este printre beneficiari, dar sunt beneficiari din judeţul Alba în funcţie de codurile CAEN, aşa cum s-a definit această schemă. Acolo unde nu se aplică, va trebui să găsim alte măsuri", a spus Burduja.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole