Potrivit noilor modificări, un angajat își poate începe sau încheia raportul de muncă și într-o zi nelucrătoare.
Legea prevede că înregistrarea unui contract de muncă în registrul general de evidență a salariaților (Revisal) trebuie să se facă cel mai târziu cu o zi înainte de începerea activității. Situația este similară și în cazul încetării relațiilor de muncă, când termenul limită este chiar ziua în care angajatul și-a încheiat activitatea.
”Debutul relației de muncă vizează, practic, două momente distincte, cel al semnării contractului individual de muncă și cel din care produce efecte juridice, fiind explicită obligația de a înregistra elementele contractului în registrul general de evidență a salariaților și de a-l transmite cel târziu în ziua anterioară începerii activității.
Dacă luăm în calcul situația în care contractul de muncă ar urma să înceapă într-o zi nelucrătoare cu caracter general, cum ar fi sâmbăta, duminica ori într-o de sărbătoare legală, situația nu ar fi diferită de cea în care prima zi din contract ar fi una lucrătoare, plata salariului fiind subsecventă prestației, adică în cazul în care este zi nelucrătoare și într-adevăr nu se lucrează, acest lucru nu afectează negativ nicio parte.
Situația este identică și în cazul încetării, cu precizarea că în acest caz termenul-limită pentru înregistrarea în registru și transmiterea acestuia este chiar ziua în care încetează” clarifică AvocatNet, citat de DCNews.
Potrivit sursei citate, ”putem lua, de exemplu, situația în care într-o zi nelucrătoare angajatorul (reprezentantul legal) semnează cu o persoană un contract de muncă, acesta urmând să înceapă activitatea în următoarea zi (presupunem că lucrătoare), însă contractul trebuie înregistrat și transmis cu o zi înainte, adică fix în ziua nelucrătoare, zi în care cel/cea care trebuie să realizeze această sarcină nu lucrează.
Practic, acest lucru ar fi posibil dacă persoana în cauză poate ajunge în locul în care se află stația de lucru (calculatorul) pe care este instalată aplicația Revisal sau dacă se află în telemuncă și are acces la mijloacele electronice necesare pentru a opera și transmite modificările.
Din punct de vedere legal, în acel interval de timp se consideră că pentru cel/cea care realizează aceste sarcini avem timp de muncă și el trebuie să regăsească în evidența timpului de muncă, ceea ce poate conduce la o altă serie de elemente care vor fi luate în calcul, cum ar fi respectarea repausului zilnic și/sau săptămânal, prestarea muncii într-o zi de sărbătoare legală sau chiar muncă suplimentară, după caz”.
În concluzie, chiar dacă aparent nu are relevanță dacă un contract începe sau se încheie într-o zi nelucrătoare, trebuie să corelăm acest aspect cu cele privind îndeplinirea obligațiilor potrivit Codului muncii și HG 905/2017.