Potrivit proiectului, drepturile privite în conformitate cu prevederile Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, ale Legii 204/2006 privind pensiile facultative şi ale Legii 1/2020 privind pensiile ocupaționale reprezintă venituri din pensii.
Astfel, Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, modificarea Codului fiscal în sensul neimpozitării contribuţiei la pilonul II de pensii, ci impozitării doar a câștigurilor, prevederea urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
Cum se impozitează pensiile private
Deputații au modificat şi prevederile referitoare la stabilirea venitului impozabil lunar din pensii.
Conform actului normativ, venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit titlului V - contribuții sociale obligatorii.
Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii 411/2004, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil.
Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii 411/2004, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.
Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau fondurile de pensii ocupaţionale şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu Legea 204/2006 şi Legea 1/2020, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit.
Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau ocupaţionale, precum şi de moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii 204/2006 şi ale Legii 1/2020, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii, au mai stabilit deputaţii.
"Proiectul încurajează Pilonul II"
"România a avut trei reforme bune: cota unică, regimul micro întreprinderilor şi Pilonul II, trei reforme care au ajutat şi ajută în continuare economia.
Proiectul încurajează Pilonul II, nu se impozitează contribuţia la Pilonul II, doar câștigurile. Dacă vrem să nu mai avem concursuri cu cine creşte pensiile mai mult, să nu mai avem pensii dependente de factorul politic, de pixul unui ministru sau preşedinte de partid, atunci calea, soluția este Pilonul II.
Este singurul pilon cu adevărat contributiv. Nu pensiile speciale, nu alte tipuri de sisteme speciale care favorizează pe unii sau alţii, ci un sistem la care cu adevărat contribuim, în care toţi plătim, toţi avem randamente foarte bune", a afirmat deputatul USR Claudiu Năsui, citat de Agerpres.ro
Deputatul PNL Mara Calista a afirmat, la rândul său, că proiectul este unul foarte important.
"Proiectul prevede că, la momentul în care se încheie un contract al unui beneficiar de Pilonul III şi Pilonul IV, partea de impozitare, acei 10% pe care statul îi ia, să se refere strict la randament şi nu şi la contribuțiile pe care fiecare persoană le-a avut în conturile individuale. Aceleași prevederi vor fi aplicabile şi Pilonului II", a explicat Calista.