”În contextul tendinţei globale de creştere a digitalizării şi a progreselor rapide care au loc la nivelul pieţelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat un program de evaluare şi îmbunătăţire a activităţii şi de aliniere la cele mai bune practici, pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor principale”, arată instituţia.
Autoritatea de Supraveghere Financiară vizează integrarea tuturor activităţilor la nivel de sectoare prin explorarea opţiunilor de unificare sau centralizare a unor activităţi de bază din cadrul sectoarelor sau o integrare a acestora pe verticală.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a început un proces de modificare în structura organizatorică
La nivelul celor trei sectoare de supraveghere financiară se va implementa un management unitar care va permite eliminarea unor procese birocratice şi îmbunătăţirea comunicării atât între structurile specializate din sectoare, cât şi la nivel intersectorial, în special între structurile cu atribuţii de reglementare, autorizare şi cele cu atribuţii de supraveghere şi control, mai arată comunicatul ASF.
Schimbări la Autoritatea de Supraveghere Financiară: direcţii desfiinţate, posturi transformate
În acest sens, Consiliul ASF menţionează că a demarat procesul de efectuare a unor modificări în structura organizatorică care vizează schimbarea denumirii unor structuri, desfiinţarea unor direcţii, transformarea unor posturi şi/sau transferarea acestora. În acelaşi timp, Autoritatea urmăreşte creşterea calităţii formării profesionale a personalului ASF, precum şi realizarea unor parteneriate academice pentru atragerea absolvenţilor cu rezultate foarte bune în stagii de internship plătite şi apoi internalizarea lor în funcţie de rezultatele activităţii.
În urma derulării programului de reorganizare şi modernizare a structurii sale, Autoritatea de Supraveghere Financiară precizează că doreşte să obţină o structură mai flexibilă, mai suplă, mai eficientă.