Antena 3 CNN Actualitate Religie Schimbarea anunțată de Patriarhul Daniel

Schimbarea anunțată de Patriarhul Daniel

<1 minut de citit Publicat la 12:34 25 Ian 2016 Modificat la 12:34 25 Ian 2016
PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a declarat că Sfântul și Marele Sinod Panortodox din luna iunie a acestui an se va întruni în Creta (Grecia) și nu în Constantinopol (Turcia), ca până acum.

PF Daniel a făcut anunțul în timpul vizitei efectuate duminică la Paraclisul comunității românești din Geneva, informează Basilica.ro.

“Avem bucuria și speranța că Sfântul și Marele Sinod Panortodox se va ține în luna iunie, aproape de Sărbătoarea Rusaliilor sau Pogorârii Duhului Sfânt. De data aceasta putem spune că nu se va mai ține la Constantinopol cum era prevăzut, ci în Creta, deoarece se dorește să fie într-o țară creștin-ortodoxă. Turcia este acum o țară eminamente musulmană și sperăm ca în zilele următoare să finalizăm textele asupra cărora încă nu s-a ajuns la un consens și să încheiem această lucrare care durează de aproape 50 de ani sau mai bine. Noi am precizat că acest viitor sinod nu este ultimul, nu este un sinod eshatologic, care precede sfârșitul lumii, ci un început bun pentru alte sinoade odată la 5, 7 sau 10 ani, pentru că au apărut probleme”, a spus Patriahul României.

Etichete: Patriarhul Daniel
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole