Antena 3 CNN Actualitate Schimbare la STB. Pe acest traseu vor circula numai troleibuze noi Solaris

Schimbare la STB. Pe acest traseu vor circula numai troleibuze noi Solaris

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:33 24 Feb 2024 Modificat la 14:33 24 Feb 2024

Linia de troleibuze 93 va fi prelungită începând de duminică până în cartierul Constantin Brâncuşi, iar pe acest traseu vor circula numai troleibuze noi Solaris, nepoluante, a anunţat duminică primarul general al Capitalei Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, autobuzul 168, care asigura până acum transportul călătorilor din acest cartier, va întoarce la terminalul "Valea Ialomiţei".

Astfel, legătura dintre cartierul Constantin Brâncuşi şi Piaţa Romană va fi asigurată prin troleibuzele liniei 93 şi autobuzele liniei 168 care vor avea staţii comune la "Valea Ialomiţei", "Orizont" şi "Favorit".

"Vă reamintesc faptul că actuala politică tarifară permite schimbarea mijloacelor de transport în intervalul de timp pentru care a fost achiziţionat titlul de călătorie. Printre beneficiile modernizării transportului public în comun se numără reducerea poluării şi a zgomotului.

Troleibuzele nou achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti pot staţiona la cap de linie fără noxe şi fără poluare fonică.

În plus, numărul mare de noi mijloace de transport va duce la reducerea timpului de aşteptare în staţii", a scris primarul pe Facebook.

?? Începând de duminică, 25 februarie, linia de troleibuze 93 va fi prelungită până în cartierul Constantin Brâncuși iar...

Publicată de Nicușor Dan pe Vineri, 23 februarie 2024
Etichete: troleibuz STB solaris
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole