Antena 3 CNN Meteo Schimbare semnificativă a vremii în România. ANM anunţă când vine valul de aer tropical în extindere la noi în ţară

Schimbare semnificativă a vremii în România. ANM anunţă când vine valul de aer tropical în extindere la noi în ţară

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 12:20 30 Mai 2024 Modificat la 12:20 30 Mai 2024

"În continuare ne aflăm sub influența unei mase de aer cu potențial de instabilitate atmosferică ce se va manifesta în aproape toată țara.

Foarte probabil va deveni mai intens în regiunile nord-vestice, acolo unde a intrat în vigoare o atenționare meteorologică de cod galben ce vizează averse torențiale, descărcări electrice, izolat vijelii și căderi de grindină, dar și cantități importante de apă, ce se vor înregistra în mod deosebit în intervale scurte de timp, de 1-3 ore, peste 25-30 l/metru pătrat, izolat chiar peste 40 de litri pe metrul pătrat. 

Vorbim de județele din Maramureș, din nordul Crișanei, din vestul Transilvaniei, zona Carpaților Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali.

Astfel de fenomene vor fi posibile și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse și la intensități mai reduse.

Vom avea fenomene de instabilitate atmosferică și mâine, în jumătatea de nord a teritoriului, vor fi mai multe în zonele de deal și de munte, mai puține în rest și se vor manifesta cu precădere după-amiaza și seara.

E foarte probabil să devină și mai intense în unele zone prin cantități importante de apă, în mod deosebit.

Totul în condițiile în care regimul termic se va schimba destul de semnificativ mai ales pentru partea de sud și de est a teritoriului, acolo unde temperaturile s-au situat cumva sub un normal al acestei perioade, se va încălzi treptat începând de astăzi, chiar în jumătatea de sud a țării, astfel încât la nivelul întregii țări vom avea maxime de la 17-18 grade în zonele de presionare din estul Transilvaniei, până la 25-26-27 de grade în partea de vest și de sud a teritoriului.

În zilele următoare, temperaturile maxime vor atinge și vor depăși valori de 30 de grade în partea de sud și de vest a țării, astfel încât sâmbătă şi duminică vom vorbi de o vreme călduroasă. 

Acest lucru înseamnă cu temperaturi de 30 până la 33-34 de grade în Banat, în Crișana, în Oltenia, în Muntenia, în zona continentală a Dobrogei. Se vor înregistra valori de 30 de grade și în Transilvania și în Moldova, însă mai puține decât în rest.

Duminică, este foarte probabil ca vremea să devină frumoasă. Din punct de vedere al precipitațiilor, acestea vor fi foarte puține, în mod deosebit în zonele montane din nordul teritoriului, astfel încât vom avea un weekend prielnic pentru plimbări în aer liber, în mod deosebit în partea de sud a țării.

În jumătatea nordică ne mai luăm și umbrela, pentru că apar ploile după-amiaza", a spus meteorologul ANM Alina Şerban, joi, la Antena 3 CNN.

În timp ce un ciclon mediteranean aduce ploi de Cod roşu vineri în Germania, şi cod portocaliu de furtuni în Italia, Austria şi Slovenia, peste România este aer tropical în extindere, astfel că vom avea peste 30 de grade în weekend, mai spune meteorologul ANM.

Prognoza meteo ANM pentru luna iunie 2024

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie.

Prognoza meteo pentru săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024

Temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în vestul, nordul, nord-estul și local în centrul teritoriului, în timp ce în rest regimul termic va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice unde se vor situa ușor peste normele perioadei.

Prognoza meteo pentru săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo pentru săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei în toată țara, dar mai ales în estul și sud-estul teritoriului.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în majoritatea regiunilor.

Prognoza meteo pentru săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice ale perioadei la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar local în estul, sud-estul și centrul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această săptămână în rest.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole