Antena 3 CNN Meteo Schimbare radicală a vremii, după zilele calde. ANM: "Va cuprinde cea mai mare parte a țării"

Schimbare radicală a vremii, după zilele calde. ANM: "Va cuprinde cea mai mare parte a țării"

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 13:09 02 Iun 2024 Modificat la 13:09 02 Iun 2024

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea rea va cuprinde cea mai mare parte a țării. 

"Vreme caldă deocamdată pentru această perioadă, chiar călduroasă în partea de sud și de est a teritoriului, acest lucru însemnând temperaturi de peste 30 de grade Celsius.

Acest tablou termic, de altfel, va fi caracteristic săptămânii care urmează, cu mici variații de la o zi la cealaltă, astfel încât temperaturile maxime se vor situa, în marea lor majoritate, între 23-24 și 33-34 de grade.

Cele mai ridicate valori vor fi astăzi, dar și în zilele următoare, în partea de sud-est a teritoriului, în mare parte din Muntenia, în zona continentală a Dobrogei, în jumătatea sudică a Moldovei. 

În condițiile în care, într-adevăr, dacă astăzi vorbim de vreme în general frumoasă, ploi ce vor apărea doar în zonele montane, de mâine aria ploilor se va extinde.

Instabilitate atmosferică va fi în creștere, se va manifesta cu precădere în partea de vest și de sud a teritoriului, pe arii mai restrânse, în rest averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii, căderi de grindină, dar și cantități de apă mai însemnate. 

Vom avea din nou cantități de peste 25-30 de litri/metru pătrat și este foarte probabil ca acestea să se producă și în intervale scurte de timp, în condițiile în care vorbim de ploi torențiale. 

Instabilitatea atmosferică va caracteriza cam toată săptămâna, la început, în primele două zile se va manifesta pe arii mai extinse și mai intens în partea de vest și de sud a teritoriului, și pe arii mai restrânse în rest, însă de la jumătatea săptămânii va fi cam în toate regiunile", a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, duminică, la Antena 3 CNN.

Prognoza meteo ANM pentru luna iunie 2024

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie.

Prognoza meteo pentru săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo pentru săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei în toată țara, dar mai ales în estul și sud-estul teritoriului.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în majoritatea regiunilor.

Prognoza meteo pentru săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice ale perioadei la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar local în estul, sud-estul și centrul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această săptămână în rest.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole