Antena 3 CNN Actualitate Social Se schimbă ora sâmbătă noaptea. Cum ne potrivim ceasurile când trecem la ora de iarnă

Se schimbă ora sâmbătă noaptea. Cum ne potrivim ceasurile când trecem la ora de iarnă

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 09:08 29 Oct 2022 Modificat la 19:17 29 Oct 2022

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă. Astfel, ora 4 devine ora 3, iar ziua de duminică va fi cea mai lungă zi a anului şi va avea 25 de ore în loc de 24. 

În noaptea de 29/30 octombrie, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare.

CFR Călători informează că începând din 30 octombrie, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 30 octombrie 2022, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Schimbarea orei ne poate afecta negativ la nivel psihoemoţional

Psihologii spun că această schimbare ne poate afecta negativ la nivel psihoemoţional. Astfel, persoanele sensibile ar putea fi afectate de această schimbare şi au nevoie de câteva zile pentru a se reacomoda cu noua oră.

"Oamenii care au tendinţe depresie, anxioase vor fi mult mai afectaţi decât persoanele cu tonus şi foarte ancorate în realitate şi în prezent", spune psihologul Ioana Câmpean.

În timp ce unii oameni se bucură că dorm mai mult, alţii mărturisesc că au nevoie de timp pentru a se acomoda.

"Soluţia este revenirea la firesc, la naturalul gândirii umane. Nu avem nevoie de soluţii externe, soluţiile sunt în interiorul nostru, dar trebuie să conştientizăm ce se întâmplă", mai spune psihologul Ioana Câmpean.

Schimbarea orei se face în ultimul week-end din octombrie

În fiecare an, această modificare a orei se face în ultimul weekend din luna octombrie. 

Sistemul orei de vară şi al celei de iarnă reprezintă de fapt o ajustare a orei în fiecare primăvară şi toamnă, pentru a beneficia mai mult de lumina naturală.

Ora de iarnă este considerată ora standard, însă pe an ce trece devine tot mai rară pentru că Uniunea Europeană a creat o dezbatere cu privire la această oră, astfel încât să nu mai fie schimbată.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole